„Reformele vor dăuna intereselor economice şi politice ale oligarhilor”

Interviu cu Leonid Litra, expert internaţional

— R. Moldova are un nou Guvern, fără o susţinere parlamentară majoritară. Crezi că va reuşi să promoveze reformele şi agenda de asociere, având susţinerea comuniştilor, care şi-au exprimat de multe ori dezacordul cu agenda UE a Moldovei? Cum crezi că se vor derula lucrurile?

— Guvernul minoritar este doar de jure, iar de facto avem un guvern sprijinit de PLDM, PCRM şi PD. Cu siguranţă că un astfel de guvern este foarte dependent de mofturile PCRM, care, cel mai probabil, nu va ezita să se pronunţe, aşa cum a făcut-o şi în cazul candidaturii Guvernului Leancă. Asta înseamnă că riscul demiterii guvernului este relativ mare. Respectiv, nu cred că avem un guvern pentru următorii patru ani. Problema cea mai mare este însă nu atât forma acestei guvernări, cât conţinutul ei. Eu bănuiesc că, chiar dacă am fi avut un guvern format din PLDM-PD-PL, dorinţa acestei coaliţii de a implementa Acordul de Asociere şi alte documente şi reforme asumate faţă de UE ar fi aproape la fel de mică ca şi în actuala coaliţie. Reformele care trebuie făcute, în special cele legate de justiţie şi combaterea corupţiei, vor dăuna intereselor economice şi politice ale oligarhilor din coaliţia existentă. Ba mai mult, folosirea termenului „european” în denumirea coaliţiei este o profanare a ceea ce, de fapt, înseamnă integrare europeană. Cu certitudine că integrarea europeană nu înseamnă bănci furate, tendere netransparente, management defectuos şi utilizarea instituţiilor de stat pentru a dobândi beneficii financiare proprii. Păcat că în acest guvern există câteva persoane care în guvernul precedent au demonstrat verticalitate şi dorinţa de a schimba anumite lucruri. Cred că de această dată aceste persoane se vor simţi mult mai incomod decât în guvernul domnului Leancă. Şi asta nu pentru că dl Gaburici este mai puţin talentat (poate şi este?), dar pentru că tonul dat de liderii partidelor care au format acest guvern şi acţiunile lor nu inspiră încredere în dorinţa de a continua reformele legate de integrarea europeană. Mai mult decât atât, am mari dubii că primul-ministru ia decizii de sine stătător, de altfel ca şi speakerul şi preşedintele ţării. Avem o conducere de vitrină.

— Ce ar trebui să facă cetăţenii care au acordat un vot majoritar partidelor proeuropene şi s-au pomenit perdanţi? Cum ar trebui să facă presiuni eficiente asupra Guvernării ca să se asigure că agenda de asociere nu va fi abandonată?

— Nu pot încă înţelege cât de mulţi cetăţeni se consideră perdanţi, şi în ce măsură această senzaţie este una elitistă sau una de masă. Probabil există un număr mare de cetăţeni care au votat anume pentru anumite persoane, cum ar fi Iurie Leancă. Eu cred că politica este un proces viu, care nu are sfârşit şi în care vor exista mereu decepţii, trădări şi perdanţi. Important este cum se va mobiliza electoratul „trădat”. Va ignora ceea ce-l nemulţumeşte sau se va pronunţa public prin diferite forme? Am impresia că alegerile locale vor fi acel mecanism prin care va fi testată reacţia societăţii la cele întâmplate. Bineînţeles că localele au specificul lor, dar oricum mă aştept la o taxare a ceea ce numim partide pro-europene şi cred că cea mai eficientă presiune poate fi făcută anume prin intermediul acestor alegeri. De asemenea, cred că, pe fundalul unei dezamăgiri crescânde faţă de partidele pro-europene, sunt create condiţii bune pentru lansarea unui nou partid şi văd că Iurie Leancă încearcă să profite de această oportunitate.

— Care sunt politicile de care Guvernul ar trebui să se ocupe prioritar? De ce?

— Probabil, reforma procuraturii şi a justiţiei în general, combaterea corupţiei, crearea condiţiilor pentru afaceri/economie şi reîntregirea ţării. Din păcate, rezolvarea unei probleme depinde în mare parte de celelalte şi invers. În următorii ani este deja clar că atât în discursul public local, cât şi în relaţia cu UE, justiţia şi combaterea corupţiei vor deveni elementul principal al politicilor. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, riscurile anulării acelor rezultate pe care Moldova le-a obţinut în ultimii ani sunt foarte mari. Rămâne să vedem cât de dispus este acest guvern să implementeze în mod real reforme în aceste domenii. Recunosc că sunt sceptic în privinţa dorinţei noului guvern, având în vedere că cei trei Vlazi nu par dispuşi şi nici interesaţi să avanseze în acest domeniu, dar nu pot da aprecieri până nu vedem ce se va întâmpla cu adevărat. De asemenea, cred că acest guvern nu ar trebui să se ocupe de privatizarea altor obiective strategice (căile ferate, Moldtelecom) până când nu va fi finalizată ancheta de la BEM şi până când nu se vor pune punctele pe „i” în cazul concesionării Aeroportului Chişinău. În general, cred că dosarul BEM, dar şi alte acţiuni dubioase vor deveni hârtia de turnesol pentru a demonstra dorinţa de a combate corupţia, mai ales la nivel înalt. Şi în acest caz sunt sceptic, dar rămâne să vedem care va fi rezultatul.

— Cum apreciezi activitatea societăţii civile din R. Moldova? Este viabilă şi independentă sau dependentă de granturi şi pe alocuri afiliată politic?

— Societatea civilă din R. Moldova mi se pare destul de activă şi cred că în ultimii ani aceasta a progresat, pentru că odată cu adâncirea relaţiilor cu UE, societatea civilă a trebuit să devină mai profesionistă şi mai implicată. Sigur că există anumite întrebări când organizaţii care se ocupă de un anumit domeniu nu reacţionează la regrese sau încălcări din domeniul lor de activitate, mai ales dacă nu există un proiect. În multe cazuri, din păcate, multe organizaţii nu dispun de expertiză şi experienţă suficientă în domeniul de care se ocupă. Totuşi, am senzaţia că în ansamblu evoluţia este pozitivă şi tot mai multe ONG-uri înţeleg mai bine ce înseamnă o societate civilă veritabilă. În ceea ce priveşte afilierea politică, am observat un proces în care exponenţi ai societăţii civile par a fi afiliaţi politic, însă credibilitatea acestor oameni este pusă în pericol, de altfel ca şi în mass-media, lucru care reduce şansele de a obţine finanţare de la partenerii de dezvoltare. Dependenţa de granturi este un fenomen caracteristic pentru toată fosta Uniune Sovietică, iar în Moldova viabilitatea financiară a ONG-urilor, mai ales a celor care se ocupă de dosare serioase, este şi mai grea, având în vedere lipsa culturii de responsabilitate corporativă şi dezvoltarea economică modestă sau chiar sărăcia.

— Ce crezi că urmează să facă ex-premierul Leancă? Ce i-ai sugera să facă?

— Ex-premierul Leancă are un credit de simpatie din partea unui număr important de persoane, inclusiv din partea multor lideri de opinie, lucru care îl poziţionează bine pentru o lansare independentă în politică, în special din cauza că nu se regăseşte în echipa PLDM. Din această cauză e firesc ca dl Leancă să-şi creeze o forţă politică. Totodată, există anumite întrebări faţă de activitatea lui Iurie Leancă în timpul când era premier. Semnele de întrebare, în pofida răspunsurilor oferite de Iurie Leancă până acum, rămân pertinente şi vor putea dispărea doar în momentul în care dl Leancă va demonstra că a întreprins acţiuni pentru a nu permite fărădelegilor să se întâmple.

— De ceva timp eşti stabilit la Kiev. Cum apreciezi activitatea Guvernării din Ucraina pentru realizarea obiectivelor de asociere la UE? Ce ar putea prelua Moldova de la colegii de la Kiev în acest sens? Ce ar putea oferi Moldova din experienţă sa pentru colegii de la Kiev?

— Situaţia Ucrainei în ceea ce priveşte asocierea, mai ales economică, este destul de diferită de cea din R. Moldova, mai ales dacă vorbim în termeni de structură, dimensiuni şi interese. În acelaşi timp, problemele sistemice legate de instituţiile slabe, politizarea excesivă a multor autorităţi etc. sunt similare. În Ucraina a trecut abia un an de la schimbarea puterii şi nu putem încă vorbi despre rezultate concrete, însă viteza cu care se întâmplă anumite reforme este de apreciat. Impresia mea este că în jumătate de an în reforma miliţiei din Ucraina s-a făcut aproape la fel de mult cât în ultimii ani în reforma poliţiei din Moldova. În acelaşi timp, războiul ruso-ucrainean stopează multe reforme şi nu permite canalizarea resurselor financiare şi umane pe reforme. Moldova este cu un pas înaintea Ucrainei în majoritatea domeniilor, însă viteza Ucrainei este mult mai mare decât cea a Moldovei. Totodată, R. Moldova are o experienţă destul de bună în procesul de liberalizare a regimului de vize şi cred că anume în acest domeniu Kievul ar putea prelua experienţa Chişinăului. Altceva este că, din păcate, Moldova este foarte rar văzută ca un exemplu, în comparaţie cu Georgia şi nemaivorbind de Polonia.

— Cât de mult crezi că îşi arată R. Moldova sprijinul şi empatia pentru statul vecin, în care are loc un război complicat? Ce ar putea învăţa R. Moldova din acest război?

— Chişinăul oficial a avut o poziţie cât se poate de explicită în privinţa a ceea ce se întâmplă în Ucraina, mai ales că şi Moldova suferă de aceeaşi „boală”. Cred că Moldova are de învăţat foarte multe lucruri din acest război, pentru că riscul să se afle în situaţia Ucrainei este destul de mare. Situaţia din mass-media prin care este difuzată dezinformarea şi propaganda rusească şi contracararea elementelor unui război hibrid ar trebui să fie preocupările principale. În ceea ce priveşte reacţia societăţii, aceasta este destul de timidă şi împărţită, lucru pe care îl regret, mai ales că în acest moment Ucraina este un scut de apărare pentru Republica Moldova, chiar dacă în trecut Kievul a fost destul de indulgent faţă de prezenţa militară a Rusiei în regiune.

— Care crezi că ar fi soluţia conflictului transnistrean după 23 de ani de lipsă de soluţii?

— Nu cred că există soluţii rapide care ar fi în interesul R. Moldova. Spuneam adineaori că în Moldova o reformă depinde de alta, iar deocamdată Moldova nu s-a evidenţiat prea tare prin succese, cu excepţia liberalizării regimului de vize şi alte câteva elemente. Războiul ruso-ucrainean erodează rapid statu-quo-ul din regiune şi s-ar putea să apară anumite oportunităţi pentru dialog. Cel mai important este să se evite orice acţiuni militare.

— Moneda naţională a R. Moldova a suportat o cădere bruscă, neexplicată dar profundă, după care, din prima zi a învestirii unui nou premier, necunoscut pentru public, leul a început să se aprecieze la fel de brusc. Crezi că guvernările controlează fluctuaţia bancară? Cât de transparentă trebuie să fie o guvernare cu publicul în politicile monetare?

— Nefiind specialist în acest domeniu, pot doar să intuiesc. Senzaţia mea este că aceste fluctuaţii au loc din cauza managementului defectuos, din cauza BEM şi posibil din cauza unor înţelegeri de cartel. N-am văzut „şocuri externe”, aşa cum încearcă să ne convingă BNM şi alţi actori.

— Cum apreciezi activitatea Băncii Naţionale în ultimii ani? Pe cine ai vedea în fruntea Băncii Naţionale, adică cum ar trebui să fie o asemenea persoană?

— Îmi vine greu să dau aprecieri unui domeniu pe care nu m-am focusat niciodată, însă, din ceea ce am văzut, BNM a reacţionat destul de târziu în cazul BEM (ancheta), iar discursul public al domnului Drăguţan creează mai multă panică decât siguranţă.

— Unde e mai uşor de trăit pentru un intelectual? La Kiev sau la Chişinău? Puteţi da nişte comparaţii.

— N-am întrebat intelectualii niciodată despre acest lucru, dar cred că pentru un nativ de limba română este mereu mai bine de trăit la Chişinău. Dar făcând abstracţie de limba vorbită, Kievul este totuşi un oraş care oferă o gamă foarte largă de evenimente culturale, platforme de discuţii, acces la personalităţi de talie internaţională care vizitează Kievul etc. Oricum, nu pot fi obiectiv atunci când compar patria cu locul de reşedinţă.

— Ce îţi lipseşte de la Chişinău în viaţa de zi cu zi de la Kiev? Ce ai lua din R. Moldova oriunde în lume?

— Dacă e să nu menţionez lipsa celor dragi, atunci uneori îmi lipseşte un Chişinău verde şi provincial, care îmi oferă o senzaţie de relaxare în care mă regăsesc. Din păcate, în ultimul timp, Chişinăul devine mai puţin verde, iar ambuteiajele interminabile şi blocurile cu multe etaje care apar în partea istorică şi în parcuri îl fac un oraş mai „sec”, mai impersonal şi mai urât. De asemenea, îmi lipseşte mâncarea moldovenească, care, chiar dacă e preparată uneori în Kiev, nu este atât de gustoasă ca acasă.

Pentru conformitate, Alina Radu