Nr. 95 (31 august 2006)


Doua mirese ale profesorului Ion Dumeniuc

Un interviu cu Elena Dumeniuc, sotia marelui profesor Ion Dumeniuc

— Despre profesorul Ion Dumeniuc se spune ca si–a sacrificat viata pentru limba romana. Ce credeti despre aceste afirmatii?

— Stiu si eu ca mai multa lume apreciaza faptul ca si–a sacrificat viata pentru profesia sa, pentru limba romana. A fost dedat cu suflet acestei stiinte. A efectuat vaste cercetari in domeniul sociolingvisticii, lexicologiei, al alfabetului. A indragit limba romana si a slujit–o viata intreaga.

— De ce a fost nevoie sa–si dea viata pentru limba romana?

— Ani in sir a urmarit prin ce dezastru trec generatii intregi de romani basarabeni. De la un an la altul, tot mai greu era pastrata puritatea limbii romane, influenta limbii ruse asupra limbii vorbite de bastinasii basarabeni fiind tot mai nefasta. Mass–media, institutiile de invatamant si institutiile publice — toate erau dirijate doar in limba rusa. Ion Dumeniuc suferea nemaipomenit de mult din cauza acestor umilinte. Cand i s–a facut oferta sa lucreze in cadrul Comisiei pentru decretarea limbii de stat, a promovat cu multa insistenta ideea revenirii la alfabetul latin.

— Cum argumenta aceasta nevoie, greu acceptata de reprezentantii clasei politice de atunci?

— Discuta cu dl Nicolae Matcas, care i–a fost cel mai apropiat coleg, prieten devotat si adevarat frate de lupta. Ei discutau despre importanta revenirii la alfabetul latin care ar fi permis detasarea de fonetica straina limbii noastre. In comparatie cu alfabetul chirilic, alfabetul romanesc dispune de toate posibilitatile de transcriere a graiului romanesc. Fiecare limba, spunea Dumeniuc, are alfabetul sau specific. Doar alfabetul latin a putut scoate din anonimat si pune in valoare in randul limbilor romanice graiul basarabenilor.

— Pe cand se constituiau aceste idei, Moldova parcurgea timpuri foarte confuze. Nu era deloc usor sa–ti expui si sa sprijini asemenea teorii. A fost nevoie de argumente, de indelungi dezbateri. Cum era acasa profesorul Ion Dumeniuc?

— Acasa continua dezbaterile si argumentarile. Discutam, inclusiv cu cei trei copii ai nostri. Vorbeam si la masa, in bucatarie, si la masa de scris. Mereu il framanta problema revenirii la grafia latina. A rascolit toate izvoarele posibile si imposibile, inclusiv cele ale savantilor rusi, francezi si germani. Astfel a gasit toate argumentele necesare pentru a declansa lupta pentru revenirea la grafia latina. Argumentele au fost expuse in cadrul unei comisii speciale, atunci cand a fost discutata problema despre revenirea la grafia latina. A reusit sa–i convinga, inclusiv pe unii oponenti, ca anume aceste litere sunt adecvate limbii noastre. Intre timp, aveau loc lupte "subterane". S–au gasit dintre cei care propuneau implementarea diferitor litere, cum ar fi un "c" cehoslovac sau alte caractere, specifice altor limbi. Astfel erau incercate tot felul de remedii pentru a ticlui un alfabet special, deosebit de cel romanesc, pentru limba romana din Basarabia. Ion Dumeniuc era uimit: cum sa nascocim din nou roata, daca aceasta exista si functioneaza deja. Avem alfabet, or, alfabetul limbii romane e si al nostru. Suntem acelasi neam, avem acelasi izvor, aceeasi cultura…

— A fost persecutat pentru viziunile si convingerile sale pro–romanesti?

— Nu cunosc toate detaliile, pentru ca, deseori, Ion Dumeniuc avea grija ca sa nu sufar si eu de pe urma unor atacuri facute la adresa sa. Stiu ca primea numeroase scrisori, telefoane cu mesaje dure si brutale. Cetateni, in special vorbitori de limba rusa, il insultau, mai ales pe el, pentru ca Ion Dumeniuc era ucrainean de nationalitate. Era numit "nemernic", "vanzator" de neam. Era acuzat ca tradeaza cultura slava si alfabetul chirilic. I se spunea ca face aceste lucruri, urmarind interese personale. Toate aceste calomnii faceau periculoasa viata sa si a celorlalti colegi ai sai care, alaturi de el, luptau pentru drepturile limbii romane in Basarabia.

— Avea indoieli uneori? Ar fi cedat, sub aceste presiuni?

— Nu l–am vazut sovaind niciodata. Era consecvent si ferm in ceea ce urma sa realizeze. Cei care au luptat pentru limba romana si pentru grafia latina erau constienti ca anume alfabetul e deosebit de important in acea situatie. Ei au prevazut ca, de la o guvernare la alta, destinul limbii de stat s–ar putea schimba. Grafia latina, odata acceptata, nu va mai permite degradarea limbii romane in Basarabia, oricare ar fi intentiile guvernarilor de a schimba numele limbii de stat. Ei au intuit ca, la noi, s–ar putea intampla orice. Denumirea limbii fiind manipulata dupa placul si vrerea guvernantilor ajunsi la putere cu sau fara vrerea poporului. Grafia, insa, odata acceptata, ramane neschimbata. Cred ca anume aceasta este cea mai mare izbanda a luptei de eliberare nationala. Astazi, in scoli, se studiaza limba romana, iar copiii scriu impecabil in grafie latina. Crinii latiniei, cantati cutremurator de frumos de Doina Aldea Teodorovici, nu mai pot fi secerati. Profesorul Ion Dumeniuc a fost printre cei care au deschis calea spre sarbatoarea Limbii noastre, la 31 august. Imi amintesc astazi lacrimile lui in ziua cand fusese decretata grafia latina. Cred ca cei care ne–au oferit din sufletele lor aceasta sarbatoare merita neuitarea noastra.

— Ce va mai amintiti Dvs. din acea zi de 31 august 1989?

— Textul elaborat de Dumeniuc si Matcas a fost citit in Piata Marii Adunari Nationale de dl Ion Borsevici. Emotii nemaipomenite. Senzatia unei victorii incredibile. Imi amintesc si discutiile pe care le–am avut la masa, in casa familiei Matcas. Dar, anii au trecut si constat cu mult regret ca tot mai trist ne apropiem de aceasta sarbatoare. Evenimentele de atunci sunt date uitarii, iar mai multe intentii de reabilitare a idealurilor nationale sunt risipite sau musamalizate. Intentionat sunt diminuate si actiunile care ar trebui sa contribuie la pastrarea izbanzilor istoriei noastre curente. Constatam ca minoritatile etnice din R. Moldova au mai multe drepturi de a–si glorifica limba si traditiile nationale decat etnicii romani, bastinasi in R. Moldova. Nu avem nimic impotriva acestor sarbatori, ale lor, dar nu putem admite sfidarea neincetata a limbii romane, a istoriei romanilor, a culturii noastre nationale.

— Neindoielnic, politica statului admite aceasta sfidare… Dar sa revenim la destinul tragic al profesorului Ion Dumeniuc. Unde erati cand s–a intamplat tragedia? Cum ati aflat despre atacul de cord, irecuperabil, suportat de sotul Dvs.?

— Tocmai venisem de la un liceu, unde, in acea zi, inspectasem cum sunt studiate limbile moderne. Era ora amiezii. Venise la masa si feciorul nostru, Adrian. Pe la 13.00, ne–au sunat de la politie. M–au intrebat: "Sotul Dvs. suferea de inima?" Atunci am simtit parca o lovitura in piept. M–au anuntat ca a murit, ca nu mai este in viata. Am strigat din rasputeri, iar Adrian a crezut ca e o gluma lugubra, facuta de un nesimtit. Zicea ca se joaca cineva, deoarece, in acea zi, cu doar cateva ore inainte de acel telefon, ei se despartisera in centrul orasului.

— Suferea de inima?

— Nu suferea, dar, probabil, se acumulasera destule clipe si emotii tulburatoare. Problema limbii romane, activitatea Departamentului de functionare a limbilor si, cel mai important, pentru acea zi, pierderea Doinei si a lui Ion Aldea Teodorovici. Apropo, Doina i–a fost studenta. Era cea mai buna, era eminenta, era culta, era delicata, era nemaipomenita. Imi imaginez cat de greu i–a fost sa–i conduca in ultimul drum. Mai tarziu am aflat ca, in holul Teatrului de Opera, fiind in preajma sicriului, i se facu rau… S–a indepartat. Cei care l–au vazut atunci, avusera senzatia ca se sufoca. Isi descheia camasa, isi dezlega cravata. Ulterior, nimeni nu observa unde s–a dus. Deoarece nu suferea de inima, nu avea niciun remediu cardiac la el. In scurt timp,l–au gasit jos, sub niste braduti tineri. Au chemat Salvarea, care a venit destul de greu. Expertiza medico–legala a constatat ca Ion Dumeniuc a suportat un atac de cord difuz si complex.

— Cum a fost acea dimineata, ultima Dvs. dimineata cu Ion Dumeniuc?

— Il vad aievea, la usa apartamentului. Si–a aranjat cravata, bereta, haina, s–a intors spre mine si mi–a zis: "Ne vedem deseara." Nu cred ca a avut vreo presimtire.

— Dar Dvs.?

— Nici eu, dar cu cat trec anii, cu atat mai greu imi vine sa accept ca nu am mers in acea zi cu el la funeralii. Desi avusem in gand, mi–am zis ca nu pot contramanda munca si ca nu as fi putut suporta aglomeratia din acea zi. Regret ca i–am permis sa iasa din casa, deoarece avusese o noapte de nesomn. Aceste regrete ma chinuiesc pana azi.

— Cum e viata Dvs. fara Ion Dumeniuc?

— Nu credeam sa pot rezista. Vreo cinci ani de zile imi parea ca vine de la serviciu. Aveam senzatia ca ii aud vocea prin casa. Simteam ca rasfoieste cartile de pe politele din casa noastra. Erau stari legate de faptul ca, in viata, Ion Dumeniuc muncea foarte mult. Dimineata, la orele 3–4, stingea lumina de la birou. Peste cateva ore de odihna, foarte devreme, imi citea articolele scrise noaptea, apoi ii telefona dlui Matcas. Deseori, ascultand ce scria, il intrebam daca nu–i este frica. Articolele erau atat de actuale, atat de clare, atat de consecvente, deseori necrutatoare. El imi spunea: "Aici nu putem lucra cu manusi protectoare. Trebuie sa mergem pana in panzele albe, altfel nu avem sanse sa reusim." A indraznit sa–i scrie si Patriarhului Rusiei, Alexei al II–lea, explicand situatia si dezastrul rusificarii limbii si culturii noastre.

— A primit vreun raspuns?

— Nici unul, nici pana astazi. Deseori ma gandesc ca un astfel de curaj, o astfel de indrazneala, le este data doar unor oameni alesi.

— Intotdeauna a fost curajos?

— Desi nu era prea inalt sau prea puternic, nu a admis niciodata ca, in prezenta sa, cineva sa supere sau sa jigneasca vreo femeie. Accepta sa intre in conflicte periculoase, dar nu permitea nimanui sa insulte o femeie. Imi amintesc, odata, pe cand veneam de la Soldanesti, a fost amenintat si urmarit de niste vlajgani inarmati cu cutite. Vroiau sa se razbune ca nu le permisese sa blameze o domnisoara. Tin minte, ne–au urmarit pana aproape de casa. Desi il amenintau, el ramanea neinfricat.

— Pare, totusi, un miracol ca un ucrainean sa apere atat de consecvent drepturile limbii romane si ale grafiei latine in R. Moldova… In ce raporturi era cu etnicii ucraineni de aici si din afara?

— Unii intelegeau, unii il admirau, ii trimiteau felicitari pentru articole si pentru pozitia lui intransigenta. Altii se indignau, intrebandu–l de ce are nevoie sa lupte pentru limba romana, daca el, personal, nu are nimic in comun cu aceasta limba. Le explica, fara sa oboseasca, adevarurile stiintifice. Facea acest lucru intr–un limbaj accesibil. Le vorbea ca s–au nascut pe acest pamant si viata lor este legata de aceasta Patrie. Argumenta ca trebuie sa respecte cultura si limba celor care i–au gazduit aici, la ei acasa. Unii intelegeau, altii il suspectau ca ar fi declansat aceasta lupta, urmarind interese personale, acumuland capital politic sau vanand posturi inalte. Erau jignitoare aceste suspiciuni, deoarece Ion Dumeniuc nu a fost un profitor. Totul a facut din inima si cu dragoste curata. In viata sa, atitudinea fata de limba romana era similara cu dragostea sa fata de familie. Limba romana a fost cea de–a doua mireasa a sa, pentru care si–a dat si sufletul. Era un om cult si un cercetator asiduu. Imi amintesc, in perioada sovietica, anume lui ii incredintasera sa traduca si sa redacteze operele lui V.I. Lenin. Asta pentru ca era un bun cunoscator al limbii ruse si al limbii moldovenesti, cum se spunea atunci. Ulterior i–au si propus sa ocupe functia de director al Institutului de istorie a partidului. El, insa, nici nu a vrut sa auda de aceasta oferta. Imi spunea: "Daca accept aceasta functie, trebuie sa devin membru de partid, dar eu nu vreau acest lucru."

Si–a ratat, intr–un fel, cariera, dar nu a acceptat sa intre in partid

— Nu a fost niciodata in partid?

— In acele timpuri si–a ratat, intr–un fel, cariera, dar nu a acceptat sa intre in partid. Ii propuneau functia de sef de catedra, cu conditia ca se face comunist, el, insa, a refuzat. Din aceasta cauza, toata viata a fost lector de rand, profesor de rand… Ion Dumeniuc e un exemplu superb de daruire limbii romane si cauzei nationale.

— Cum ar fi reactionat astazi Ion Dumeniuc la tot ce se intampla in raport cu limba si cu istoria noastra?

— A spus foarte bine colegul si prietenul sau, Timofei Melnic, la evenimentul prilejuit de cea de–a 70 aniversare de la nasterea lui Ion Dumeniuc, desfasurat primavara trecuta. Timofei Melnic se intreba ce ar face Ion Dumeniuc daca ar vedea cum sunt respectate legile privind functionarea limbii de stat. Tot el raspundea: "Ar muri a doua oara!" Sau a zecea oara, deoarece au trecut atatia ani, in care dezastrul limbii si culturii romane in R. Moldova este tot mai pronuntat. Apropo, la acel eveniment au fost prezentate si numeroasele scrisori denigratoare, scrise la adresa lui Ion Dumeniuc de persoane care nu–i puteau ierta fidelitatea sa fata de limba romana.

— Apropo, Ion Dumeniuc este nasul revistei "Limba Romana"…

— A alergat foarte mult ca sa apara aceasta revista in locul alteia, redactata de raposatul Valeriu Senic, care publica doar nimicuri care nu aveau nimic in comun cu adevarul stiintific. Ion Dumeniuc l–a convins, si nu a gresit, pe dl Alexandru Bantos sa vina la noua revista pe care au hotarat sa o numeasca "Limba Romana". Din toate deplasarile sale prin Romania, aducea articole si autori noi.

— Calatoreati impreuna?

— Rareori. Am fost impreuna la Iasi. Tin minte, lumea il cunostea pe strada, il saluta de la distanta. Avea o emisiune la Televiziune, de acolo era cunoscut. Ne invitau la ceai, la discutii savante. Ii ziceam mandra ca e o somitate. Raspundea cu modestie, rusinat parca. Planificam sa ajungem impreuna la Timisoara, dar nu a mai fost sa fie. A plecat purtand cu el numeroase planuri si idei.

— Ati reusit sa rasfoiti documentele de arhiva, scrierile profesorului Dumeniuc, textele necunoscute insa. Ce v–a surprins cel mai mult?

— M–a surprins recunostinta savantilor din mai multe tari ale lumii pentru ceea ce face savantul ucrainean Ion Dumeniuc pentru limba romana. Primea scrisori din Romania, din Germania, din Canada, din Rusia… Multi il intrebau cum de reuseste, in conditiile de aici, sa abordeze probleme atat de fundamentale. Sunt frapata de pretuirea care venea de pretutindeni. Doar aici a fost intr–un con de umbra. Simteau, probabil, indaratnicia unui ucrainean care daca si–a pus ceva in gand, va merge pana la capat. A fost o calitate deosebita a sa. De fapt, e una rar intalnita. Sunt magulita si de fratia sa cu dl Nicolae Matcas. Argumentele acestei prietenii se pastreaza in scrisul lui Ion Dumeniuc.

Vom plange cu totii cand vom constientiza ca o generatie de mari luptatori paraseste aceasta lume…

— Dar a cui a fost ideea monumentului funerar care il reprezinta pe Ion Dumeniuc asemeni unui inger cu aripile stranse si cu capul plecat?

— A fost ideea autorului, sculptorul Tudor Cataraga. El mi–a zis ca, fiind la Sankt Petersburg, a citit toate articolele semnate de Ion Dumeniuc si Nicolae Matcas. "Eu stiu ce au insemnat aceste scrieri pentru noi, basarabenii", imi spunea Tudor. El m–a convins sa facem acest monument funerar din piatra de Cosauti, spunand ca aceasta piatra reprezinta cel mai bine caracterul basarabenilor. Monumentul reprezinta un Inger al durerii. Se pare ca asa vom plange cu totii cand vom constientiza ca o generatie de mari luptatori paraseste aceasta lume…

— Dar cum explicati ca in schimbul acelei generatii nu apare alta, la fel de combativa?

— Probabil, cei care vin sunt altfel, deoarece nu au avut de suferit chinurile si umilintele la care au fost supuse generatiile noastre. Anii '40, dar si cei care au urmat, au fost nu doar o perioada a foametei, dar si una a unor lipsuri acute de manuale, ziare. Limba romana a trecut prin grele incercari. Promotorii limbii romane in Basarabia au fost exilati si persecutati. Gheorghe Ghimpu, Mihai Pasa sunt doar doua nume despre care vreau sa amintesc in mod special. Generatia noastra a cunoscut pe viu aceste evenimente, astfel incat, atunci cand a aparut ocazia de a reabilita limba si cultura nationala, s–au gasit adevarati luptatori in numele acestor scopuri. Generatia lui Ion Dumeniuc a fost una care nu poate fi comparata cu cele care au urmat.

— Credeti ca doar suferinta poate naste oameni cu demnitate?

— Probabil. Suferinta naste oameni. Suferinta ii pune pe ganduri. Suferind, te gandesti cu mai multa claritate la viitorul copiilor si al nepotilor. Chiar daca presa, scoala, editurile de la noi mentin limba romana, e necesar sa vina oameni noi care ar duce mai departe cauza lui Ion Dumeniuc, Ion Vatamanu, Nicolae Costin... Ma gandesc ca si anturajul politic de la noi constituie un impediment serios in calea generatiei tinere. Astazi tinerii sunt lasati in voia sortii, ei nu sunt incurajati sa ramana acasa, motiv din care acestia nu mai vad sensul sa–si sacrifice viata in conditiile de la noi, deloc favorabile generatiei tinere. Ascultam un interviu cu maestrul Mihai Munteanu care povestea cu durere ca cei mai talentati artisti pleaca din Moldova, cantand pe cele mai prestigioase scene ale lumii, deoarece nu mai pot suporta salariile ridicol de mici de la noi.

— Cat de des parcurgeti strada Ion Dumeniuc?

— Apropo, in Moldova exista doua strazi ce–i poarta numele. La Balti, unde si–a facut studiile, si la Chisinau. Aici, e in alt cartier, departe de casa noastra. Nu prea des, dar simt emotii deosebite cand citesc pe troleibuze itinerarul. La Ciocana, exista o statie terminus, Ion Dumeniuc.

— Va multumim pentru acest interviu.

Un interviu de Aneta Grosu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com

Warning: include(/var/www/vhosts/1019/domains/zdg.md/public_html/contor/counter.php) [function.include]: failed to open stream: No such file or directory in /home/zdgmd/public_html/95/inc/subsol.php on line 27

Warning: include() [function.include]: Failed opening '/var/www/vhosts/1019/domains/zdg.md/public_html/contor/counter.php' for inclusion (include_path='.:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php') in /home/zdgmd/public_html/95/inc/subsol.php on line 27