VIDEO Patru alerte de atac aerian și o noapte petrecută într-un adăpost subteran. Reportaj ZdG de la Kiev

După un somn de 4 ore, în zorii zilei de joi, 9 octombrie, am pornit spre Kiev, unde urma să particip, împreună cu jurnalista ZdG Natalia Zaharescu, la Donbas Media Forum (DMF) 2025, ajuns la a 10-a ediție. Pe drum, în apropiere de Kiev, ne-am descărcat în telefoane aplicația „Alert” și ne-am abonat la câteva canale de Telegram care publică, în timp real, informații despre alertele de atac aerian. Au urmat 24 de ore extrem de intense, practic fără somn, împărțite între refugiul subteran, participarea la DMF și ciocnirea cu istoria în Майдан Незалежності (Piața Independenței).

După un drum de 13 ore cu autocarul, pe care le-am simțit ca o veșnicie, și cu „mâncare” de la benzinării, am ajuns la autogara centrală din Kiev. Ploaia deasă, care ne-a însoțit tot drumul, continua și-n capitala Ucrainei. Să mergi prin ploaie și întuneric, cu bagaje, printr-un oraș necunoscut, căutând stația de metrou, nu e cel mai plăcut lucru, dar dacă ar fi fost asta cea mai mare problemă – nu ar fi fost nicio problemă.

Indicatoarele spre adăpostul subteran și „perna de rezervă”

Aproape uzi, ne-am lăsat „înghițiți” de gura metroului la stația Demiivska și peste vreo 30 de minute eram deja la hotel. În timp ce făceam check-inul, personalul de la recepție ne-a arătat indicatoarele care duceau spre adăpostul din subsol. „Numai dacă doriți”, ni s-a spus. Am trecut informația la categoria „bine de știut”, sperând că nu va fi cazul. 

În rest, toate bune și frumoase. Camere superbe, cu vedere spre biserica Sfântul Gheorghe cel Victorios. Abia așteptam să fac un duș și să mă odihnesc după un drum atât de obositor. Observ că, pe lângă cele două perne de pe pat, în dulapul deschis mai am o pernă împachetată într-o husă, ca atunci când o cumperi nouă de la magazin. Pentru ce o fi nevoie de o pernă „de rezervă”? Habar n-am.

Cum eram și flămânzi, Natalia propune să ieșim mai întâi să mâncăm, apoi să revenim la hotel pentru a ne odihni. Am mers rapid la un fast-food de lângă hotel, ne-am luat mâncare nesănătoasă și am început să mâncăm. 

Prima alarmă și primul contact cu adăpostul subteran

Era ora 21:19 când, simultan, de afară, din boxele restaurantului și din difuzoarele telefoanelor noastre am auzit acel vuiet pe care nu ne-am fi dorit să-l auzim. Era alarma de atacuri aeriene. Pentru câteva clipe nu am știut cum să reacționăm, mai ales că nimeni din restaurant nu părea să fie deranjat de alarmă. 

Flămânzii continuau să mănânce, angajații continuau să prăjească aripioare și cartofi, iar un curier tocmai intrase liniștit să ridice o comandă. Noi însă am decis să ne grăbim spre adăpostul subteran al hotelului în care eram cazați. Pe stradă, nimeni nu se grăbea spre vreun adăpost, iar tinerii de la recepția hotelului se comportau și ei de parcă nu ar fi auzit alarma. Urmând indicatoarele, am ajuns în adăpostul de sub hotel, unde erau deja vreo 10 oameni. Alți 10–15 au venit după noi. 

Inițial, am perceput această alarmă doar ca o măsură de siguranță poate un pic exagerată, luată de autorități după principiul „paza bună trece primejdia rea”. Jurnalistul din mine, curios să afle și să vadă ceva nou, chiar se bucura pe undeva că a avut ocazia să trăiască pe viu și o astfel de experiență. Nu părea ceva foarte periculos, mai ales că, la scurt timp (ora 21:53), aplicația din telefon ne anunța că alerta s-a încheiat și că putem părăsi adăposturile.

Am urcat în camera de la etajul 5 cu gândul la dușul fierbinte și la somnul odihnitor cu care-mi rămăsesem dator. Am mai întins-o însă vreo oră povestind cu unii și cu alții despre primul contact cu Kievul pe timp de război.

A doua alarmă – cinci ore petrecute în subsol

Se făcuse ora 23:19. Tocmai intram în baie când o nouă alarmă a început să se audă de peste tot – de afară, din boxele hotelului, din telefon. De data asta, am înțeles că nu-i de glumă. Pulsul a înțeles și el asta. Am tras repede un tricou pe mine, pantalonii și geaca. De ciorapi, creierul meu a decis că nu am nevoie în acel moment, așa că am sărit direct în ghete și, în câteva secunde (cred), eram în ascensor și apoi în adăpost. Am ajuns primul aici, semn că chiar fusesem rapid. În 2–3 minute au început să vină și alții. Colega mea, Natalia, a venit peste vreo 10, alarma o prinsese în duș.

După panica din primele minute de alarmă, am revenit la calm, crezând că în 20–30 de minute va fi anulată alerta, așa cum s-a întâmplat cu precedenta, și vom merge, în sfârșit, să dormim liniștiți.

La 23:45, primarul Vitali Kliciko îi îndemna pe toți să rămână în adăposturi. „Forțele de apărare antiaeriană operează în capitală împotriva dronelor inamice”, a scris el. Ce bine că am reușit să mâncăm măcar cât de cât, îi zic Nataliei.

Ora 00:14, un nou mesaj pe Telegram: „Din cauza unui atac masiv cu drone inamice, în capitală pot apărea întreruperi ale alimentării cu energie electrică și apă. Toate serviciile lucrează, monitorizează situația, sunt pregătite să intervină. Aveți grijă de voi! Stați în adăposturi!”

Timpul trecea tot mai greu și mai greu, oboseala adunată își spunea cuvântul, iar patul confortabil de la etajul 5 era doar un vis. În subsol, deocamdată, se contura un coșmar obositor. De afară, din depărtare, se aud bubuituri. Ucrainenii de lângă noi ne liniștesc, spunându-ne că acestea sunt sunetele produse de apărarea antiaeriană, care încearcă să intercepteze dronele și rachetele rușilor. 

În adăpostul subteran al hotelului, pe lângă multe scaune, erau și câteva paturi extensibile, pături, apă și pachețele de ceai. Paturile și păturile au fost „adjudecate” rapid. Se pare că localnicii, spre deosebire de noi, știau că alerta poate dura și toată noaptea. Unii s-au culcat pe paturile extensibile, alții – pe paturile improvizate din scaune. Așa am aflat și pentru ce erau pregătite pernele în acele huse. 

Unii oameni din adăpost rămân așezați la cele câteva mese, alții stau pur și simplu pe scaune cu ochii în telefoane. Unii sforăie, alții fac glume și se amuză în grupulețele lor. Eu cu Natalia ne uităm în jur și ne întrebăm când se va termina.

Ora 2:11. Vitali Kliciko: „Conform informațiilor preliminare, în raionul Pecersk, fragmentele unei drone au lovit o clădire rezidențială. Incendiu pe mai multe etaje. Toate serviciile au plecat la fața locului.” 

Apoi, mesajele cu noi informații au început să curgă la fiecare câteva minute: „Apel la medici din raionul Obolon”; „Cinci persoane au fost rănite în capitală”; „Inamicul lovește infrastructura critică a orașului”; „Opt persoane au fost rănite în capitală. Cinci dintre ele sunt în spitale”; „La Kiev, în urma loviturilor asupra infrastructurii critice, au apărut întreruperi de curent”; „Malul stâng al capitalei este fără energie electrică. Există și probleme de alimentare cu apă”; „În raionul Pecersk a fost lichidat un incendiu la mai multe etaje ale unui bloc de locuințe în care au lovit fragmentele unei drone inamice”.

Între timp, ne-am improvizat și noi câte un pat, folosind rucsacurile pe post de perne. Oboseala ne mai deconecta pentru 5–10 minute între mesajele de pe Telegram, dar asta numai somn nu poate fi numit.

La un moment dat, răsuflarea ne este tăiată de sunetul unei drone, acel sunet de motoretă pe care-l cunoșteam din zecile de clipuri văzute în ultimii ani pe canalele de Telegram. Din fericire, sunetul venea din telefonul unui coleg de adăpost, care începuse să privească un astfel de clip cu sunetul dat tare.

La 4:05, Kliciko face un rezumat al consecințelor loviturilor rusești asupra capitalei și-i îndeamnă pe toți să rămână în adăposturi. Peste câteva minute vine mesajul izbăvitor: Відбій повітряної тривоги! (traducere: alarmă aeriană încheiată).

A treia alarmă: „May the force be with you!”

Era ora 4:08 și, în sfârșit, puteam merge în camerele noastre să ne culcăm „liniștiți”, crezând că și criminalii ruși și-au îndeplinit sarcinile teroriste pentru acea noapte, lovind mai multe ținte de infrastructură energetică, și vor merge și ei „la culcare”. 

Totuși, nu toți au părăsit adăpostul, unii dintre cei care dormeau pe paturile extensibile au rămas să doarmă în continuare.

Ajuns în cameră, am făcut, în sfârșit, duș și mi-am pregătit haine curate la îndemână. Ciorapii i-am încălțat direct, să nu mai ies iar fără ei în cazul unei noi alarme. Totuși, credeam (de fapt, doar speram) că ea nu va mai fi, așa că m-am lăsat „cuprins” de salteaua și plapuma patului bun de hotel.

Nici nu am reușit să adorm când… când au început a suna din nou sirenele. Era ora 4:50. Doar 42 de minute, atât durase liniștea. În câteva clipe eram din nou în adăpostul subteran. De această dată, mi-am luat și eu perna. Ne-am „construit” din nou paturi din câteva scaune și ne-am „întins” ghemuiți pe ele.

La 5:30, autoritățile din Kiev anunță că, din cauza situației energetice dificile, metroul va funcționa doar parțial de dimineață. 

5:47 – „Alarmă aeriană încheiată”, scriu simultan canalele de Telegram. „May the force be with you!” (expresie celebră în limba engleză, folosită pentru a transmite unei persoane sau unui grup de persoane curaj și noroc) ne urează aplicația din telefon. 

Mergem din nou în camerele de hotel. Acum, chiar eram siguri că e ultima alarmă. Urma să se crape de ziuă, iar criminalilor lui Putin știm că le place să opereze mai mult pe întuneric. Speram să reușim să dormim măcar două ore înainte de a merge la Donbas Media Forum, evenimentul pentru care venisem la Kiev.

A patra alarmă și consecințele unei nopți de foc

Ca-ntr-un coșmar interminabil, la 6:21 sună o nouă alarmă. Nici nu mai știam a câta, le-am numărat ulterior. Era a patra. Îmbrăcat, ascensor, scări, adăpost. 

7:27 – Відбій повітряної тривоги! / Alarmă aeriană încheiată! „În urma atacului inamicului asupra capitalei, 12 persoane au fost rănite. 8 dintre ele sunt spitalizate”, scrie primarul Kliciko pe Telegram. Revine cu mesajul că, din cauza lipsei de curent, în mai multe regiuni, metroul merge doar parțial, unele dintre troleibuze și tramvaie nu merg deloc; a fost suplimentat numărul de autobuze; elevii vor învăța în regim de stare de urgență, adică online, de acasă, iar școlile și grădinițele din zonele afectate se transformă în puncte de reziliență, aceasta însemnând: căldură, lumină de la generatoare, posibilitatea de a încărca dispozitive, acces la apă, adăpost în timpul alarmei aeriene.

Zelenski: „Peste 450 de drone și mai mult de 30 de rachete”

Între timp, s-a făcut ora dejunului la hotel. Mergem să-l luăm, pe urmă cine știe ce mai urmează? Aici – mult mai multă lume decât era noaptea în adăpost, semn că mulți au ales să neglijeze alarmele pentru a se odihni. Ne întrebăm cine a procedat mai bine, noi sau ei? 

Ora 8:00. Sătui, dar sleiți de puteri, nu suntem în stare să mergem la forum de dimineață. Am fi adormit pe scaunele de acolo. Decidem să ne odihnim 2-3 ore la hotel și să mergem la sesiunile de după masă. 

Ajuns în cameră, orice claxon de afară îmi părea un început de alarmă. Am adormit totuși rapid. Au fost două ore care ne-au refăcut. 

Când mă trezesc, citesc mesajul președintelui Zelenski: „La multe obiective ale infrastructurii critice continuă lichidarea loviturii rusești asupra sectorului energetic. Un atac cinic și calculat: peste 450 de drone și mai mult de 30 de rachete împotriva a tot ce asigură normalitatea vieții și de ce rușii vor să ne lipsească. Până acum, în țară se cunosc mai mult de 20 de persoane rănite – tuturor li se acordă ajutorul necesar. Din păcate, la Zaporijjea, în urma atacului a murit un copil. Condoleanțele mele sincere rudelor și apropiaților. La Kiev, echipele lucrează la restabilirea alimentării cu energie electrică și apă. Există pene de curent în regiunile Kiev, Donețk, Cernihiv, Cerkasî, Harkiv, Sumî, Poltava, Odesa, în zona Dnipro. Se restabilesc după atac și Zaporijjea, regiunea Kirovohrad, regiunea Herson. Infrastructura civilă și energetică este ținta principală a loviturilor rusești înainte de sezonul de încălzire.”

„Kievul a trecut prin unul dintre cele mai dificile atacuri”

După un duș cu apă abia călduță, atât cât a putut fi încălzită cu energia de la generatorul hotelului, am mers la forum, unde erau jurnaliști de peste tot, inclusiv din zonele ocupate de ruși. Facem câteva interviuri, apoi, la ora 15:00, începe sesiunea în cadrul căreia printre speakeri este și Natalia. Le-a povestit participanților despre implicarea Rusiei în alegerile din R. Moldova și despre propaganda rusă de la noi. 

Organizatorii au difuzat și teaserul investigației „Armata digitală a Kremlinului”. Sala aplaudă, eu mă simt mândru că am putut contribui la această investigație. La final, Natalia mulțumește poporului și luptătorilor ucraineni, care, apărând Ucraina, apără și R. Moldova. Sala aplaudă din nou. 

Apoi mai facem câteva interviuri, Natalia e solicitată și ea să dea interviuri. Plecăm de la forum coborând celebrele scări de la monumentul „Батьківщина-мати” (parte a Muzeului Național de Istorie a Ucrainei), iar asta îmi stârnește amintiri. Urcasem și coborâsem aceste scări acum 13 ani, când Crimeea încă nu era ocupată și anexată, războiul la scară largă era, probabil, doar în gândurile bolnave ale lui Putin, iar la Kiev nu sunau alarmele. Atunci, în vara lui 2012, Ucraina era centrul Europei. Kievul era plin de culoare, de viață, de cântece și de vizitatori din toată lumea. Ucraina și Polonia găzduiau Campionatul European de Fotbal, iar eu venisem cu câțiva prieteni la meciul Anglia–Suedia, meciul cu cea mai mare asistență de la acel Euro. 

Spre seară, Kliciko face un nou rezumat al consecințelor loviturilor aeriene ale rușilor, precum și al evoluției lucrărilor de restabilire a accesului la energie electrică și apă, fără de care rămăseseră sute de mii de oameni doar în Kiev, dar, în aceeași noapte, rușii au atacat și alte regiuni. „Kievul a trecut prin unul dintre cele mai dificile atacuri”, a scris el.

„Майдан Незалежності” – față-n față cu eroii căzuți

În drumul spre hotel, Natalia a vrut neapărat să facem o oprire la „Майдан Незалежності”. Imaginea și atmosfera de aici te lasă fără cuvinte – o mare de drapele și de portrete ale celor căzuți apărându-și familiile și țara. Un tânăr sprijinit într-o cârjă privește neclintit minute în șir spre portretele acelor eroi. Nu am îndrăznit să-l deranjăm pentru a-l întreba, dar nu e greu de ghicit că sunt foștii săi camarazi. Noi am plecat, el a rămas nemișcat.

Deși aveam cazare pentru încă o noapte, am decis să pornim spre Chișinău cât mai repede posibil, așa că am luat autobuzul de la 23:30. Ca și la tur (când am venit de la Chișinău), în autobuz doar eu și Natalia nu eram ucraineni. Aproape toți călătoresc spre aeroportul din Chișinău, care a devenit o adevărată poartă aeriană pentru ei. 

După încă o noapte de nesomn, sâmbătă la amiază am ajuns la Chișinău. Cerul era înnorat, dar fără drone și rachete, iar asta e de neprețuit. Înțelegi acest lucru abia după ce trăiești sub ambele ceruri.

O nouă alarmă la Kiev, pace la Chișinău

Pe repede înainte, e duminică dimineața, ora 9:13. În timp ce scriam acest text, aplicația din telefon dă din nou alarma. Ce bine că, în drum spre Chișinău, i-am făcut sunetul mai mic și nu mi-am speriat familia. Eu continui să scriu cu gândul la cei care în aceste clipe fug spre adăposturile subterane. 

Peste câteva minute se trezește și fiul meu, vine să mă îmbrățișeze, așa cum face în fiecare dimineață. Exact în acel moment, la 9:37, aplicația mă anunță că alarma s-a încheiat la Kiev. Ce frumos ar fi dacă nu ar mai suna niciodată…

Numai că la 10:44, blestemații de ruși au atacat din nou. Pericolul a trecut rapid de data asta, peste 9 minute alarma fiind încheiată.

La Chișinău, eu și familia mea suntem în siguranță, la fel cum sunt toți locuitorii R. Moldova. Zecile de milioane de ucraineni însă continuă să trăiască cu alarmele și cu pericolul care poate apărea oricând din cer.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.