SINTEZA ELECTORALĂ Blocul „Patriotic” vrea în CSI, predici pro-ruse pe TikTok, Grosu și Recean avertizează
Pe 11 septembrie, Blocul condus de Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin, și-a prezentat programul electoral pe domeniul politicii externe. Deși formațiunea nu a anunțat deschis stoparea integrării europene, ei au propus un plan de apropiere de Comunitatea Statelor Independente, pe scurt, CSI, organizație formată din foste state ale Uniunii Sovietice. Începând cu anul 2023, Parlamentul Republicii Moldova a denunțat mai multe acorduri și a părăsit Adunarea Interparlamentară a CSI, prioritizând integrarea în Uniunea Europeană.
Tot joi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean, ambii candidați la parlamentare pe lista PAS, au susținut o conferință de presă, în care au avertizat asupra riscurilor unei eventuale majorități pro-ruse în legislativ. Potrivit lor, acest scenariu ar însemna blocarea fondurilor externe, oprirea aderării la UE și chiar preluarea controlului de către Moscova asupra instituțiilor-cheie ale statului – Guvern, Poliție, SIS și Procuratură.
Cu un mesaj asemănător a venit și președintele Nicușor Dan, care a declarat într-o emisiune că o guvernare pro-rusă „ar putea destabiliza regiunea” și ar „permite ca trupe ruse să vină în regiunea transnistreană”.
Mai multe canale de Telegram și TikTok, precum și pagini de facebook cu specific religios, propagă, prin intermediul unor clerici, mesaje ale propagandei ruse în R. Moldova. Ziarul de Gardă a analizat cum au fost puse în aplicare mai multe indicații primite de fețe bisericești din Moldova în timpul unui pelerinaj de la Ierusalim, petrecut în perioada martie-aprilie și organizat de „Eurasia” – o structură afiliată lui Șor.
Renato Usatîi, liderul formațiunii „Partidul Nostru”, a promis alegătorilor că, dacă ajunge la putere, nicio pensie nu va fi mai mică de 5 000 de lei lunar, iar indexarea va fi garantată prin Constituție, în funcție de rata inflației. Pentru a susține financiar aceste măsuri, Usatîi propune introducerea programului „cetățenie prin investiție”, astfel încât cetățenii străini să poată cumpăra cetățenia R. Moldova cu 250 de mii de euro. O astfel de lege a fost în vigoare în R. Moldova pe timpul guvernării lui Plahotniuc, însă a fost abrogată ulterior.
În video de mai jos găsiți, pe scurt, informații despre cele mai importante evenimente de joi, 11 septembrie, din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.