Votul pro-UE din R. Moldova, inspirație pentru lideri din întreaga lume. Val de felicitări și o promisiune: Viitorul țării este în Uniunea Europeană

După anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare din R. Moldova, mesajele de felicitare către cetățenii R. Moldova și instituțiile de stat au curs gârlă din partea celor mai importanți lideri europeni. Rezultatele pro-UE, în mijlocul unui război hibrid și altul la graniță, au impresionat o lume întreagă. La unison, cele mai marcante nume de pe arena internațională au mulțumit poporului din R. Moldova pentru lecțiile incredibile de determinare și curaj și au felicitat țara pentru modul cum au marcat și valorizat acest element al democrației – votul.

„Felicit din inimă cetățenii R. Moldova pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare de ieri și pentru votul în direcția europeană. Vreau să felicit în mod deosebit și autoritățile R. Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul și pentru felul în care au făcut față unui complex de presiuni menite să deturneze dorința oamenilor. În final, așa cum se întâmplă în democrații autentice, votul oamenilor este ceea ce a făcut diferența. Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Personal, dar și în numele Guvernului României, vom fi alături de R. Moldova pe acest drum. Felicitări, R. Moldova”.

„Respectul nostru pentru votul de ieri al basarabenilor, care a arătat demnitate, maturitate și curaj în fața unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum. Vreau să-i asigur pe toți cetățenii R. Moldova, indiferent de opinia lor politică, de faptul că România va continua să ajute Moldova în parcursul său european și va continua proiectele care să aducă prosperitate și o calitate a vieții mai bună pentru basarabeni”.

„Aceste alegeri au demonstrat că activitatea destabilizatoare a Rusiei pierde, în timp ce Moldova în Europa câștigă. Subversiunea rusă, dezinformarea constantă – nimic din toate acestea nu a funcționat. Este important că Moldova a reușit să se apere eficient împotriva amenințărilor, împreună cu toți cei care au ajutat-o. Noi susținem întotdeauna Moldova. Vom continua să colaborăm. Vom depăși împreună provocările și vom construi un viitor în care popoarele noastre să aibă perspective solide – în materie de securitate, economie și, prin urmare, în viața socială“.

„În ciuda încercărilor de interferență și a presiunilor, alegerea poporului R. Moldova s-a afirmat cu forță. Franța este alături de Moldova în proiectul său european și în elanul său de libertate și suveranitate”.

„Felicitări, moldoveni. Astăzi, puterea democrației a învins. În pofida unui atac deschis asupra alegerilor, ați demonstrat ca puteți rezista! Acum începe misiunea de a uni moldovenii pe calea lor spre UE”.

„Viitorul Moldovei este în Europa! Cu acest pas istoric înainte, poporul moldovean a ales calea democrației, a speranței și a oportunităților. A ales Europa. Europa este Moldova. Moldova este Europa”.

„Moldova, ai reușit din nou. Nicio încercare de a semăna frică sau dezbinare nu ți-ar putea înfrânge determinarea. Alegerea ta a fost clară: Europa. Democrație. Libertate. Ușa noastră este deschisă. Și vom fi alături de tine la fiecare pas. Viitorul este al tău”.

„Rezultatele alegerilor confirmă sprijinul constant al cetățenilor pentru viitorul european al R. Moldova. Ne exprimăm aprecierea față de cetățenii R. Moldova pentru rezistența și determinarea lor de a se opune interferenței maligne a Moscovei și de a-și apăra alegerea făcută. Suntem pregătiți să facem următorii pași în procesul de aderare, în conformitate cu principiul bazat pe merite, și să avansăm negocierile de aderare”.

„Poporul R. Moldova a vorbit, iar mesajul este răsunător și clar. El a ales democrația, reformele și un viitor european, în fața presiunii și interferențelor din partea Rusiei. UE este alături de R. Moldova. La fiecare pas”.

„Felicit cetăţenii R. Moldova pentru votul lor prin care au optat ferm pentru democraţie. Apreciem modul paşnic în care aţi efectuat alegerile, în pofida ingerinţelor din partea Rusiei. Sprijinim Moldova pe calea sa în UE”.

„A fost nevoie de un adevărat curaj din partea națiunii moldovenești și a Maiei Sandu personal pentru a câștiga aceste alegeri. Nu numai că ați salvat democrația și ați menținut cursul european, dar ați și oprit Rusia în încercările sale de a prelua controlul asupra întregii regiuni. O lecție bună pentru noi toți”.

„Noi, liderii Triunghiului de la Weimar, am urmărit îndeaproape alegerile parlamentare care au avut loc în R. Moldova pe 28 septembrie. Felicităm poporul moldovenesc pentru angajamentul său față de democrație, la o răscruce de drumuri crucială. Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor, a fost demonstrată o voință puternică a societății moldovenești de a adera la Uniunea Europeană. Felicităm societatea moldovenească și autoritățile competente pentru desfășurarea pașnică a alegerilor, în ciuda interferențelor fără precedent din partea Rusiei, inclusiv prin scheme de cumpărare a voturilor și dezinformare. Aceste încercări hibride au urmărit să submineze instituțiile democratice ale țării și parcursul său către UE. Cu toate acestea, în ciuda diferitelor forme de interferență manipulatoare pentru a destabiliza țara, alegătorii moldoveni au demonstrat încă o dată că nu vor permite ca viitorul lor în pace și libertate să le fie luat. Ne angajăm să continuăm să sprijinim dezvoltarea democratică, reformele și creșterea economică a R. Moldova, precum și să consolidăm reziliența Republicii, în special pe calea sa către Uniunea Europeană. UE și R. Moldova au un viitor comun”.

„O opțiune clară în favoarea libertății și democrației. Viitorul european strălucește mai puternic ca niciodată pentru Moldova”.

„Sunt atât de mândră de poporul moldovenesc. Felicitări pentru că ați ales libertatea. Sunt onorată să vă însoțesc pe calea integrării europene pe parcursul mandatului meu care tocmai a început”.
Reprezentanții Ambasadei SUA în R. Moldova: „Felicitări Partidului Acțiune și Solidaritate și tuturor partidelor care au depășit pragul de reprezentare în Parlament. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu viitorul guvern în chestiuni de interes comun”.

„O armă care nu ucide! 28 septembrie 2025, ziua în care un pâlc de urmaşi ai lui Ştefan cel Mare l-au învăţat pe Vladimir Putin că omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele: VOTUL”.

„Dragă Maia, felicitări pentru victoria uimitoare! Triumful dumneavoastră schimbă totul – demonstrează că Rusia poate fi învinsă într-un război hibrid, Ucraina și Europa pot respira ușurate, oferă o mare speranță georgienilor și, cel mai important, a ridicat națiunea moldovenească la un nou statut victorios și promite un viitor uimitor.
Nu am putut dormi toată noaptea, așteptând rezultatele finale și mă gândeam cât de mândru sunt că sunt prieten cu dumneavoastră de mulți ani. Vă mulțumesc pentru curajul și perseverența dumneavoastră”.

„Felicitări, dragă Moldova! Aceste alegeri nu au fost simple pentru țara – cu dezinformare și bani ilegali care au încercat a întoarce Moldova spre Rusia. Dar ați demonstrat că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană! Sunt onorat să fi fost alături de voi în ultimii patru ani”.

„Folosim începutul acestei ședințe de plen a Senatului pentru a-i felicita pe cetățenii Republicii Moldova pentru rezultatul votului de ieri. Dragi cetățeni ai R. Moldova, v-ați mobilizat exemplar. Ați arătat cât sunteți de puternici, de determinați în drumul vostru pro-european, în menținerea unui parcurs firesc spre bunăstare, standarde înalte, democrație și libertate. În ciuda tuturor influențelor, în ciuda eforturilor Rusiei de a vă abate de la traseul vostru către un viitor mai bun, ați stat puternici împreună. Felicitări, Moldova! Mergem înainte! Merită aplauzele noastre”. (au urmat aplauze în Parlamentul României)