Profil de candidat: Partidul „Moldova Mare”
Partidul politic „Moldova Mare”, condus de fosta procuroră Victoria Furtună, afiliată condamnatului Ilan Șor și sancționată de Uniunea Europeană, a intrat în lupta electorală cu sloganul – Pentru Dumnezeu! Pentru pământ! Pentru moldoveni! Două investigații jurnalistice publicate în campania electorală demonstrează că Partidul este susținut în această campanie electorală de rețeaua lui Șor și a Federației Ruse. La alegerile parlamentare din 28 septembrie, formațiunea politică figurează pe poziția a 17-a în buletinul de vot.
Partidul „Moldova Mare” a fost relansat în luna martie 2025. Partidul a fost înregistrat în 2007, fiind inițial denumit „Mișcarea politică Pentru Neam și Țară”, dar și-a schimbat denumirea în 2020. Anunțul despre relansarea formațiunii a fost făcut de către Victoria Furtună la doar câteva zile după ce ea a apărut într-o fotografie cu ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău în care se vedea portretul lui Putin pe fundal.
Partidul „Moldova Mare” a fost înregistrat „cu rezerve” în cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie. Anterior, Comisia Electorală Centrală a constatat că pe lista partidului sunt persoane cu antecedente penale nestinse. Partidul s-a plâns la Curtea de Apel, iar, într-un final, Curtea Supremă de Justiție a obligat Comisia Electorală să reexamineze cererea. Astfel, partidul a fost înregistrat în cursă, dar „cu rezerva de a-l revoca” dacă nu-și va aduce în ordine lista de candidați.
Investigația Ziarului de Gardă, „Armata digitală a Kremlinului” a demonstrat că, în campania electorală, Partidul „Moldova Mare” este susținut de rețeaua de trolli ai lui Șor și ai Federației Ruse care activează în R. Moldova.
Informațiile Ziarului de Gardă au fost confirmate ulterior de o altă investigație, publicată de jurnaliștii de la Nord News.
În lista candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Politic „Moldova Mare” se regăsesc 69 de nume. Cap de listă este lidera formațiunii, Victoria Furtună.
Ea s-a lansat în politică în 2024, după ce a demisionat cu scandal din Procuratura Anticorupție, acolo unde a activat din anul 2016. Serviciul de Informații și Securitate a trimis un aviz negativ despre activitatea ei Procuraturii Generale, fiind numită un pericol pentru Republica Moldova, iar unele acțiuni ale sale – o amenințare la adresa securității naționale.
La alegerile prezidențiale din 2024, ea a fost candidată independentă. S-a lansat în campanie la Tiraspol. Ziarul de Gardă a demonstrat, în investigația „În Slujba Moscovei”, că, deși a fost candidată independentă, Furtună a fost susținută de Federația Rusă, prin intermediul rețelei controlate de Ilan Șor.
Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare” a înaintat anterior pretenții teritoriale față de statele vecine. Ea a cerut reîntoarcerea zonei Bugeacului de Sud din Ucraina în componența Republicii Moldova.
Deși, atunci când a lansat Partidul Moldova Mare, Furtună anunța că formațiunea este „cu vocație europeană”, ea și-a permis, de mai multe ori, să lanseze falsuri despre Uniunea Europeană, fapt demonstrat și în anchetele Ziarului de Gardă
Furtună s-a poziționat „contra războiului”, dar nu a îndrăznit să spună vreodată că Rusia este stat agresor.
Furtună a ajuns pe lista de sancțiuni ale Uniunii Europene, fiind considerată, alături de alți acoliți al fugarului Ilan Șor, „responsabilă de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența R. Moldova, precum și democrația, statul de drept și stabilitatea țării”. Ulterior, Serviciul Fiscal de Stat a blocat toate conturile bancare deținute de politiciană.
La începutul lunii septembrie s-a anunțat că Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România a inițiat procedurile privind retragerea cetățeniei române Victoriei Furtună.
Pe locul doi în lista electorală a Partidului „Moldova Mare” este avocatul stagiar Adrian Gavrilov din Orhei, iar pe locul trei, Valeri Oskin, administratorul unei companii.
În aceeași listă, pe locul 6 în listă se regăsește Igor Hlopețchi, controversatul avocat care a cerut ca președinta Sandu să efectueze o expertiză psihiatrică „și să fie internată pentru supraveghere timp de 90 de zile”. În listă, pe poziția a 15-a se regăsește și fostul deputat comunist, Victor Stepaniuc, cunoscut drept un adept al moldovenismului, ajuns acum prezentator de emisiuni tv.