Maia Sandu, mesaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale de peste Prut: „România are nevoie de noi și Europa are nevoie de noi în România”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru moldovenii cu dublă cetățenie, îndemnându-i să-și exercite dreptul la vot în cadrul turului doi al alegerilor prezidențiale din România, care va avea loc pe 18 mai.
Șefa statului subliniază că „acum, România are nevoie de noi și Europa are nevoie de noi în România”.
„(…) Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea și siguranța – și ne dorim să facem parte din familia europeană, alături de România. Iar aceia dintre noi care sunt și cetățeni români pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum.
Succes, Nicușor Dan! Îți admir decența, rezistența, respectul pentru adevăr. Nu e ușor în vremuri populiste, dar e cu atât mai important să facem ce trebuie pentru România și pentru R. Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Pe 8 mai 2025, Maia Sandu a anunțat că va susține candidatura lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. Declarația a fost făcută în cadrul ultimului podcast al Președinției. Totodată, președinta a declarat că și-ar dori o prezență mai mare în cadrul turului doi al scrutinului.
Anterior, și partidul de guvernământ a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor din România. „Pe 18 mai, fiecare vot va conta în alegerea președintelui României. Vocea voastră va fi esențială pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană – un sprijin constant pentru aderarea Republicii Moldova la UE și un prieten de nădejde pentru toți cetățenii noștri”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de liderul PAS, Igor Grosu.
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, candidat independent, îl va înfrunta în turul doi pe George Simion, liderul partidului de extremă dreaptă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), pe 18 mai.
În primul tur, desfășurat pe 4 mai, în R. Moldova, Nicușor Dan a obținut cele mai multe voturi: 47 630, echivalentul a 52,63% din totalul celor exprimate, în contrast cu rezultatele din România, unde „suveranistul” George Simion a câștigate categoric.
Numărul alegătorilor români care au votat în R. Moldova în primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai a trecut de 81 000, depășind recordul înregistrat la prezidențialele anulate, din noiembrie 2024. Atunci, în turul doi al alegerilor anulate, Maia Sandu a susținut-o pe Elena Lasconi.
În primul tur, Maia Sandu l-a susținut pe Crin Antonescu în competiţia pentru Palatul Cotroceni.