Laborator de creștere a canabisului la Ialoveni și captură de droguri de 225000 lei. Liderul și un complice – arestați

Oamenii legii investighează în cadrul unui dosar penal cinci bărbați din Chișinău și Ialoveni, cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, după ce procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii de Poliție din Chișinău și Ialoveni, au anunțat o captură de droguri de aproximativ 225000 lei și un laborator clandestin de creștere a plantelor de canabis.
Printre cei cinci bărbați investigați de oamenii legii, în privința a doi din aceștia, printre care se regăsește și liderul grupului infracțional, în domiciliului căruia a fost găsit laboratorul clandestin supravegheat prin cameră video, la solicitarea PCCOCS a fost aplicat arestul preventiv pentru 20 de zile.
Potrivit oamenilor legii, liderul din Ialoveni al grupului infracțional, responsabil de laboratorul clandestin, a convins alți doi bărbați din Ialoveni să ia de la acesta droguri în cantități mari pentru vânzare. Aceștia, la rândul lor, ar fi convins alte persoane din Ialoveni și Chișinău să le ofere drogurile clienților finali.
„În cadrul perchezițiilor la domiciliile și mașinile bărbaților învinuiți a fost ridicat aproximativ 0,5 kg de muguri de marijuana, 100 gr. de ciuperci cu efect halucinogen și 100 gr. de frunze ale plantei de canabis. De asemenea, au fost ridicate și accesorii vânzării acestor droguri, precum cântare la scară mică, aparate de vacumat ale ambalajelor în care erau pregătite drogurile pentru clienți și telefoane pentru comunicare între membrii grupului infracțional și între aceștia și clienți”, se arată în comunicatul de presă al PCCOCS.