Drone rusești au survolat „zone sensibile” din sudul țării. Autoritățile au confirmat unul, în timp ce unii experți vorbesc despre două aparate de zbor
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie, mai multe instituții din România, Ucraina și R. Moldova au raportat prezența unor drone în apropierea granițelor, în contextul unui atac rusesc masiv asupra Ucrainei. Ministerul Apărării a confirmat oficial doar un singur aparat de zbor care a traversat spațiul aerian al R. Moldova între 03:22 și 03:35.
Potrivit expertului militar Artur Leșcu de la WatchDog, analiza coordonatelor și a timpilor de deplasare indicați de radarele românești și de datele transmise de Ucraina sugerează însă că în regiune au acționat cel puțin două drone distincte.
Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor a pătruns din direcția localității Lesnaia din Ucraina și s-a deplasat spre localitatea Săiți din raionul Ștefan Vodă, la o altitudine de aproximativ 100 de metri. Drona nu a fost detectată de sistemele de monitorizare ale Republicii Moldova din cauza zborului foarte jos.
Potrivit expertului militar Artur Leșcu de la Comunitatea WatchDog, noaptea de 18 spre 19 noiembrie a fost marcată de un atac masiv rusesc cu drone și rachete asupra Ucrainei, iar instituții din România, R. Moldova și Ucraina au raportat concomitent apariția unor drone în proximitatea granițelor. O corelare a informațiilor disponibile conturează un scenariu operațional complex.
La ora 00:20, autoritățile române au emis un mesaj Ro-Alert pentru nordul județului Tulcea, după ce radarele au detectat o dronă venind dinspre Vâlcov (Ucraina) și îndreptându-se către Periprava și Chilia Veche. Două aeronave Eurofighter Typhoon, aflate în serviciul de Poliție Aeriană, au fost ridicate în aer. Ulterior, drona a dispărut de pe radare.
La ora 00:59, o dronă a reapărut pe radarele românești, deplasându-se dinspre Colibași (R. Moldova) spre Foltești (județul Galați) și apoi către Oancea, fapt care a determinat transmiterea unui nou mesaj Ro-Alert pentru nordul județului Galați și ridicarea în aer a două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Confirmarea Ministerului Apărării de la Chișinău privind survolul de la 03:22 ridică însă semne de întrebare în privința traseului și a numărului de drone implicate. Conform analizei lui Artur Leșcu, există o neconcordanță majoră între vitezele estimate:
- drona observată la 00:59 în zona Colibași–Oancea se deplasa cu aproximativ 140 km/h, viteza tipică dronelor rusești Shahed;
- drona confirmată la 03:22 la Săiți ar fi parcurs, de la Oancea, doar 48 km/h, o valoare incompatibilă cu parametrii dronelor kamikaze.
„Această diferență arată cu o probabilitate ridicată că nu a fost vorba despre același aparat, ci despre cel puțin două drone distincte active în regiune”, explică expertul.
Indiferent de traiectoria exactă, drona detectată la 00:59 pe direcția Chilia Veche–Colibași ar fi putut traversa o zonă extrem de sensibilă din sudul R. Moldova. Ruta probabilă, spune Leșcu, trece în imediata apropiere a stației electrice de la Vulcănești – un nod strategic al infrastructurii energetice și parte a noii linii de interconectare cu România.
Leșcu subliniază că nu există deocamdată dovezi că drona ar fi vizat în mod direct infrastructura energetică, însă scenariul este plauzibil. „Incidentele repetate arată cât de vulnerabil rămâne spațiul aerian al R. Moldova în contextul războiului din Ucraina și evidențiază necesitatea investițiilor urgente în capacități de apărare și monitorizare”, afirmă expertul WatchDog.
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
