Conferința de presă a Curții de Apel București după investigația Recorder. O judecătoare a confirmat că mărturiile sunt adevărate: „Suntem terorizați”
Curtea de Apel București a organizat joi, 11 decembrie, în premieră, o conferință de presă pentru a răspunde acuzațiilor dezvăluite de jurnaliștii de la Recorder în investigația „Justiția capturată”.
În debutul conferinței, judecătoarea Raluca Moroșanu a intervenit chiar înainte de președinta Curții de Apel București Liana Nicoleta Arsenie și a declarat că este alături de judecătorul Laurențiu Beșu, care a criticat șefii justiției în documentarul Recorder și a spus că „sunt terorizați cu acțiuni disciplinare”.
„Mă numesc Raluca Moroşanu. Sunt judecător la Secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti. Am 26 de ani de magistratură, din care 19 la Curtea de Apel Bucureşti. Am venit aici ca să-l susţin pe colegul Laurenţiu Beşu şi să spun că tot ce a spus el acolo este adevărat. Dacă va fi contrazis este o minciună.
Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult. Conducerea nu ne ajută de niciun fel. Suntem terorizaţi pur şi simplu, cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că ni se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem.
O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu cealaltă parte ce vor face, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea.
Așa ca paranteză – nu am fost nici ofițer acoperit, nici la ‘Doi și un sfert’ (n.r. Direcția Generală de Protecție Internă), nicăieri. Am fost toată viața mea magistrat. Colegii din țară mă cunosc, pentru că am fost şi formator la Institutul Național al Magistratului și la Școala Națională de Grefieri aproape 15 ani. Și ei vor ști că nu mint, dacă nu-l cred pe colegul Laurențiu, măcar să mă creadă pe mine. Atâta am putut spune”, a declarat magistrata la începutul conferinței, fiind aplaudată.
Ce spune președinta Curții de Apel București
Președintele Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie, a declarat că a convocat conferința de presă în contextul „evenimentelor din ultimele două săptămâni care par coordonate pentru o acaparare a puterii judecătorești”.
Totodată, președinta a cere verificarea tuturor acuzațiilor aduse în ultima perioadă.
„Cerem public tuturor organismelor abilitate din ordinea juridică constituțională a statului român să verifice toate acuzațiile aduse și să prezinte public rezultatul verificărilor. Am învățat cu toții, judecători și procurori că justiția se realizează prin Înalta Curte și celelalte instanțe. Legea nu se schimbă în stradă prin minciuni. Așadar, nicio altă autoritate nu se poate erija în deținătorul adevărului absolut și nici nu poate tranșa chestiuni litigioase de competența instanțelor de judecată.
Am învăţat că legea nu se schimbă în stradă prin minciuni, denaturări şi manipulare, că legea vine din cunoaştere juridică şi respect pentru cetăţean, nu din nevoia de capitalizare politică şi nici din nevoia de preluare ostilă a unei puteri în stat, care mai târziu să fie folosite în interes politic”, a afirmat Liana Nicoleta Arsenie.
Ulterior, Arsene a prezentat dovezi „care combat narativele manipulative și arată starea de legalitate”.
„Cea mai gravă mistificare este cea privind schimbarea completurilor”, a spus președinta.
Potrivit HotNews.ro, jurnaliștii au adresat întrebări în cadrul conferinței.
„Recorder: Puteți să ne spuneți care au fost motivele pentru care Curtea de Apel București a decis înlocuirea unui judecător cu un alt judecător?
Liana Nicoleta Arsenie: Dosarul este pe rol, nu putem comenta. Ca principiu, schimbările sunt strict legale.Recorder: Ați făcut și la alte dosare…
Liana Nicoleta Arsenie: Vă mulțumesc, sunteți în eroare. Dosarul Bădălău este soluționat definitiv. Chestiunile prezentate sunt strict cele dezbătute. Mulțumesc, altă întrebare, alți jurnaliști.Recorder: Un judecător din dosarul Burci nu a făcut nicio cerere de degrevare. Ne puteți spune care este motivul pentru care l-ați schimbat?
Liana Nicoleta Arsenie: V-am mai dat acest răspuns. Strict în condițiile legale.Recorder: Este secret?
Liana Nicoleta Arsenie: Nu este secret. Dacă putem să vorbim pe rând… Vă rog, vorbiți dvs.Recorder: Dați-ne motivarea pentru care a fost scos din complet
Liana Nicoleta Arsenie: Ce pot să vă spun este că urmărirea penală a durat 8 ani și discutăm după ce se încheie urmărirea judecătorească. Nu putem să… Nu pot spune, nu putem face aprecieri. Curtea de Apel București nu trage aici concluzii, am prezentat împrejurări factuale și dovezi.Recorder: Dvs. răspundeți la chestiunile din acest documentar?
Liana Nicoleta Arsenie: Este o conferință de presă, nu suntem în fața dumneavoastră să dăm fiecărei…Recorder: Noi ca jurnaliști reprezentăm aici milioane de oameni…
Liana Nicoleta Arsenie: Conferința de presă a fost a Curtea de Apel București, pe niște chestiuni pe care am dorit să dăm un răspuns media. În ceea ce privește celelalte chestiuni care apar în investigația Recorder, nu m-am informat. Ne-am exercitat acest drept pentru apărarea sistemului judiciar.Recorder: Doar ați citit de pe foaie. Nu ați explicat, nu ați oferit răspunsuri la întrebări.
Liana Nicoleta Arsenie: Doar nu vă convin dvs. răspunsurile. Vă mulțumesc pentru aprecieri. Sigur, aceste lucruri citite de pe foaie sunt lucruri gândite de mine. Am răspuns la întrebări.”
Totodată, în urma conferinței, Recorder a publicat un filmuleț în care arată „dovada că Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, își exercită puterea din umbră asupra conducerii Curții de Apel București”.
„În documentarul Recorder, mai mulți magistrați vorbesc despre faptul că Lia Savonea este văzută ca un «conducător absolut al sistemului» și că un exemplu este faptul că și-a păstrat influența asupra conducerii Curții de Apel București, «pe care o conduce prin proxy (n.r. – interpuși)».
Astăzi, tocmai în conferința de presă în care conducerea Curții de Apel a ieșit să spună că informațiile din documentarul Recorder sunt «manipulări», s-a petrecut un moment incredibil, care arată că Lia Savonei a trimis indicații chiar în timpul conferinței.
Ionela Tudor, vicepreședinta instanței, i-a șoptit președintei Liana Arsenie: «Mă sună Lia, mă duc să vorbesc», după care a ieșit din sală. S-a întors în scurt timp și i-a șoptit Lianei Arsenie ce să răspundă. Cele două nu și-au dat seama că dialogul lor este surprins de microfoanele presei”, scrie Recorder.
Documentarul „Justiție Capturată” realizat de jurnaliștii Mihai Voinea și Andreea Pocotilă de la Recorder comprimă o muncă de investigație de peste un an și jumătate și încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar din România, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat.
Inculpați celebri achitați în apel după ce în prima instanță primiseră ani grei de închisoare, procese tergiversate până când faptele ajung la prescriere, condamnări definitive care sunt reevaluate și șterse cu buretele, acestea sunt consecințele unui sistem capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.
Potrivit investigației, pactul dintre cele două tabere arată așa: politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici.
Conform Recorder, mărturiile pe care le-au adunat jurnaliștii din interiorul sistemului de justiție și pe care le prezentă în acest material sunt de o gravitate fără precedent.