Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Vara, între dor de ducă…

Vara, între dor de ducă și dor de casă. Cum se pregătesc tinerii pentru sezonul estival?

Imagine simbol

Pentru unii tineri din R. Moldova, vara înseamnă relaxare, iar pentru alții – muncă și responsabilitate. Unii aleg să plece peste hotare pentru a lucra, alții preferă să rămână acasă. Fiecare decizie de acest fel vine cu provocări, emoții și speranțe. În fiecare an, unii tineri pleacă la munci sezoniere în țările UE sau în SUA, în timp ce alții își petrec vara muncind în localitățile de baștină sau implicându-se în diverse proiecte din simplul motiv că-și doresc să rămână lângă familie. Ce stă în spatele acestor alegeri?

A pleca – o șansă și un risc

Vasile are 20 de ani și se pregătește pentru o vară de muncă în Irlanda. Cu ambiție, zâmbet larg și o valiză deja pe jumătate făcută, el povestește despre experiența la care se așteaptă.

,,Va fi greu, dar asta nu mă sperie. Vreau ca această vară să fie cât mai productivă. Voi învăța să fiu mai responsabil și să mă descurc singur.”

Pentru el, plecarea nu înseamnă doar bani, ci și experiență. Ca Vasile sunt mulți – unii aleg Italia, alții Germania sau Marea Britanie. Motivațiile variază: unii vor să-și ajute familia, alții – să-și plătească studiile, iar alții, pur și simplu, vor să „vadă lumea”.

Vara, ca alegere de destin

Indiferent dacă aleg să plece ori să rămână, tinerii din R. Moldova tratează vara ca pe o oportunitate de creștere. Pentru unii e drum spre libertate, pentru alții – e momentul de a crește acasă. Fiecare cu visul său, fiecare cu dorul său.

Nu contează unde ești vara asta, contează ce faci cu ea”, spune Vasile în timp ce își face bagajul. 

A rămâne – o alegere conștientă

De cealaltă parte, sunt și tineri care aleg să rămână în țară. Dar nu totul este ușor. „Este obositor. Muncești mult, te doare spatele, îți e dor de timpul liber”, mărturisește Adelina, o tânără de 20 de ani, studentă la Sociologie, care muncește la Aeroportul Internațional Chișinău. „Totuși, merită, pentru că te maturizezi mai repede decât credeai.” 

Publicitate

Cătălina are 22 de ani, este studentă la Psihologie și  spune că nu se grăbește să plece. Vara aceasta va munci într-o grădiniță din Chișinău.      

„Nu zic că nu vreau să plec vreodată, dar acum simt că pot face ceva util aici. Mă implic, cunosc oameni, și chiar dacă banii nu sunt mulți, simt că ceea ce fac contează.”

Tot mai mulți tineri aleg această cale. Ei preferă să rămână aproape de familie, să se implice în proiecte locale ori să-și deschidă mici afaceri sezoniere. În orașele mai mici, mulți lucrează în agricultură sau în comerțul local.

Am început să muncesc în câmp, la cules de coacăză, pe care mai apoi o vindeam în piață”, povestește Vladislav, un tânăr de 22 ani din Chișinău. „Am învățat ce înseamnă să fii antreprenor. Poate o să fac din asta o afacere adevărată într-o zi.”

Câteodată e bună și odihna

Pe lângă cei care aleg să plece și cei care aleg să rămână, mai sunt și tineri care aleg să-și petreacă vara odihnindu-se.

,,Am avut mai multe locuri de muncă vara trecută și am simțit că am pierdut ceva mai prețios decât banii – timpul. Anul acesta mi-am promis că iau o pauză. Vreau să călătoresc prin țară, să citesc, să dorm fără alarmă și să petrec timp cu familia și prietenii. Nu vreau să ard etapele și să ajung epuizat la 25 de ani”, spune Victor, un  tânăr de 20 de ani.

Ce spun specialiștii

O oportunitate pentru cei care aleg să rămână: stagiul profesional

Pentru tinerii care nu pleacă peste hotare, dar vor să transforme vara într-o experiență utilă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) propune o alternativă viabilă: stagiul profesional. Potrivit instituției, acesta este soluția ideală pentru elevii și studenții care vor să dobândească abilități practice, să acumuleze experiență reală de muncă și să pună bazele unei cariere de succes. Totodată, și angajatorii au de câștigat, implicându-se activ în formarea viitorilor specialiști.

Dacă un tânăr a văzut anunțul despre stagiul profesional pe rețelele sociale ale ANOFM, primul pas este să sune la Centrul de apel pentru a primi toate informațiile necesare. Contractul este verificat de ambii, iar condițiile trebuie să respecte Codul Muncii: timp de lucru redus, activitate potrivită vârstei și asigurarea unor drepturi legale. Astfel, în caz de abuzuri, angajatorul poate fi tras la răspundere”, menționează reprezentanții ANOFM, solicitați de ZdG.

,,Cel mai principal este ca persoana să se adreseze la agențiile care sunt sigure, la care nu vor cădea în capcane ca neachitarea salariului. Să se adreseze la o agenție care va putea să îi ghideze în funcție de jobul pe care îl caută. Cel mai bine ar fi ca tânărul să vină la noi, să-i dăm informația necesară și mai apoi o îndreptare la lucru, la agentul economic. Avem liste bine definite și sigure. Aici deja în funcție de plăceri, de dorințe, de studii, de experiența obținută anterior dacă o are, îl îndrumăm’’ ne-a comunicat Ana Neculce, specialistă principală în cadrul Direcției implementare politici de ocupare a forței de muncă în cadrul ANOFM.

În prezent, ANOFM anunță că în regiunile de Sud și Nord ale țării sunt disponibile mai multe posturi de muncă sezoniere dedicate elevilor și studenților. Printre cele mai solicitate se numără:

  • Chelner/Chelneriță
  • Vânzător/Vânzătoare
  • Agent/Agentă de pază
  • Cusător/ Cusătoare
  • Silvicultor / Silvicultoare
  • Lucrător comercial / Operator în producere
  • Taxator/Taxatoare

Cu sloganul „Muncește, învață, câștigă – transformă vara într-o oportunitate!”, programul lansat de ANOFM își propune să transforme timpul liber al tinerilor într-o experiență activă și productivă. Aceștia sunt încurajați să nu lase vara să treacă fără rost, ci să profite de ocazia de a învăța, de a câștiga bani și de a-și construi viitorul aici, acasă.

Alexei SURDU, stagiar ZdG

Producții video recomandate de canalul Youtube ZdG
Publicitate1