UPDATE Punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta și-a reluat activitatea în regim normal
Duminică, 29 martie 2026, în intervalul 10:30–14:30, activitatea PVFI Leova–Bumbăta va fi temporar sistată, ca urmare a creșterii nivelului apei râului Prut, anunță Poliția de Frontieră.
UPDATE 12:20 Poliția de Frontieră anunță că PTF Leova-Bumbăta și-a reluat activitatea în regim normal.
„Menționăm că pe parcurs activitatea acestuia poate fi suspendată temporar în cazul creșterii nivelului apei în râul Prut, pentru efectuarea lucrărilor de extindere a podului”, potrivit Poliției de Frontieră.
Știre inițială:
„Pentru menținerea condițiilor de traversare în deplină siguranță, autoritățile din R. Moldova, în cooperare cu autoritățile din România, vor desfășura lucrări de extindere a podului”, menționează Poliția de Frontieră.
Pentru a evita eventualele întârzieri, Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să opteze din timp pentru traversarea prin alte posturi vamale de frontieră cu România, precum:
- PVFI Cahul–Oancea
- PVFI Leușeni–Albița
- PVFI Giurgiulești–Galați

