Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   UPDATE/ Deținutul din Penitenciarul nr.…

UPDATE Deținutul din Penitenciarul nr. 13, care a reușit să fugă în timpul escortării către audieri, a fost reținut. Tânărul urmează să fie cercetat și pentru evadare

Sursa: ZdG

UPDATE 17:00 Deținutul care a evadat, în timp ce era escortat la audieri, a fost reținut acum de poliție în sectorul Buiucani al capitalei, a anunțat IGP. Pe lângă cauza penală în care este cercetat penal pentru furt, tânărul urmează a fi cercetat și pentru evadare. 

„În același timp este în desfășurare ancheta în care este documentată legalitatea acțiunilor polițistului, în timpul asigurării procesului de escortare”, a precizat IGP.

UPDATE 16:10 Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, deținutul care a evadat din Penitenciarul nr. 13 este un tânăr de 22 de ani, cercetat pentru furt.

Știrea inițială…

În timpul escortării unui deținut din Penitenciarul nr. 13 pentru audieri într-o cauză penală în care figurează, acesta a reușit să fugă de angajatul care îl însoțea, anunță vineri, 30 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„La moment sunt întreprinse toate acțiunile de localizare și reținere a deținutului”, a precizat IGP. 

Totodată, conducerea Inspectoratului a dispus inițierea unei anchete de serviciu, pentru a se stabili dacă angajatul Poliției a respectat sau nu toate protocoalele prevăzute în contextul unor asemenea acțiuni.