UPDATE Cine este deținutul din Penitenciarul nr. 13 care a reușit să fugă în timpul escortării către audieri. IGP a inițiat o anchetă de serviciu
UPDATE 16:10 Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, deținutul care a evadat din Penitenciarul nr. 13 este un tânăr de 21 de ani, cercetat pentru furt.
În timpul escortării unui deținut din Penitenciarul nr. 13 pentru audieri într-o cauză penală în care figurează, acesta a reușit să fugă de angajatul care îl însoțea, anunță vineri, 30 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
„La moment sunt întreprinse toate acțiunile de localizare și reținere a deținutului”, a precizat IGP.
Totodată, conducerea Inspectoratului a dispus inițierea unei anchete de serviciu, pentru a se stabili dacă angajatul Poliției a respectat sau nu toate protocoalele prevăzute în contextul unor asemenea acțiuni.