Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Uniunea Europeană prelungește sancțiunile pentru…

Uniunea Europeană prelungește sancțiunile pentru Plahotniuc, Șor și Evrazia

Imagine simbol

Uniunea Europeană prelungește cu încă un an sancțiunile împotriva oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, precum și a asociaților acestora și, de asemenea, să le respingă scrisorile prin care mai mulți dintre ei au cerut ridicarea sancțiunilor, scrie Europa Liberă.

Decizia urmează să fie adoptată la 16 aprilie la nivelul ambasadorilor UE, dar sursele Europei Libere spun că nu există nicio îndoială că sancțiunile vor fi prelungite.

Conform sursei citate, lista persoanelor sancționate este completată cu noi detalii care dovedesc asocierea cu cei doi oligarhi fugari puși inițial pe lista sancțiunilor UE în 2023 pentru încercări de destabilizare a R. Moldova.

În cazul lui Șor, de exemplu, UE spune că acțiunile acestuia au fost îndreptate „înspre subminarea democrației în R. Moldova” și au inclus „oferirea ilegală de fonduri pentru a sprijini activitatea politică pro-Kremlin”, scrie Europa Liberă.

Printre cei pentru care sancțiunile sunt prelungite acum se mai numără:

  • Deputata neafiliată Marina Tauber apropiată de Ilan Șor
  • Arina Corșicova, fostă candidată la Primăria Bălți, în 2023
  • Dumitru Chitoroagă, administrator al televiziunilor afiliate lui Șor
  • Neli Parutenko, fosta contabilă a Partidului Șor, fondatoare a organizației Evrazia
  • Maria Albot, ex-șefa fundației „Miron Șor”
  • Victor Petrov și Mihail Vlah, adjuncți ai bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul.