Un membru al Comisiei de evaluare a procurorilor și-a prezentat demisia. „A devenit clar că procedurile birocratice naționale nu pot fi finalizate în termenul necesar”
Membrul Comisiei de evaluare a procurorilor, Pierangelo Padova, și-a depus cererea de demisie. Acesta a fost numit în funcție în iulie 2025.
Padova a indicat în cererea de demisie că „au apărut obstacole insurmontabile (de nedepășit, n. red.) în legătură cu procesul de conformitate necesar. În special, a devenit clar că procedurile birocratice naționale nu pot fi finalizate în termenul necesar pentru a începe misiunea în timp util și eficient”.
Pierangelo Padova a activat mai mulți ani în sistemul de drept din Italia. Parlamentul urmează să aprobe demisia acestuia.
„Întrucât aceste constrângeri administrative sunt incompatibile cu programul planificat, consider că este oportun să mă retrag în această etapă pentru a evita orice perturbare suplimentară a activității Comisiei. Sunt recunoscător pentru încrederea acordată mie și regret că circumstanțe independente de voința mea au condus la acest rezultat”, a scris Padova.