Un cetățean al Bulgariei, care ar fi exploatat sexual un băiețel de 9 ani din Sofia și ar fi violat alt copil de 8 ani din Bender, trimis în judecată pe cinci capete de acuzare. Ce pedeapsă riscă bărbatul
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță marți, 24 martie, că a finalizat urmărirea penală în cazul unui cetățean al Bulgariei, care a exploatat sexual un copil din Bulgaria și a violat un alt copil din Bender, R. Moldova.
Inculpatul are vârsta de 45 de ani, iar, la solicitarea procurorilor, acesta continuă să fie plasat în arest preventiv, se spune într-un comunicat al PCCOCS.
„Așa cum dosarul penal este complex (18 volume și 200 de pagini) – cu 5 învinuiri în total în privința inculpatului – procurorii PCCOCS au gestionat cauza direct, prin colaborarea Inspectoratului de Poliției Bender, iar Centrul pentru combaterea traficului de persoane și Centrul pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul Poliției, precum și agenția europeană SELEC au contribuit potrivit competenței”, susțin reprezentanții Procuraturii.
Copil exploatat sexual „în ospeție”
Astfel, procurorii au stabilit că bărbatul cu vârsta de 45 de ani ar fi început să-l exploateze sexual în Bulgaria pe băiatul care în 2020 avea vârsta de 8 ani. Acesta a cunoscut victima în Sofia, Bulgaria, atunci când i-a cerșit bani, lângă un centru comercial.
„Bărbatul care în trecut ar fi fost învățător de clase primare, i-ar fi cumpărat o coca-cola și i-ar fi dat și bani, după care l-ar fi invitat la el acasă, unde l-ar fi supus exploatării sexuale (cu amenințarea că altfel nu-i va permite să se reîntoarcă acasă). Exploatarea sexuală a copilului a continuat și atunci când inculpatul venea la copil acasă să-l ia de la familie „în ospeție,” chiar dacă victima plângea și se opunea inclusiv fizic ca să nu plece cu acesta (deși nu îndrăznea să le spună celor de acasă adevăratul motiv).
Aceste fapte, redate pentru context general, sunt parte a altui dosar penal, cercetat de autoritățile din Bulgaria. În R. Moldova, procurorii PCCOCS îi incriminează perioada din 2021-2025, după preluarea copiilor de la Centrul de Plasament din Bulgaria și adăpostiți de către el într-un apartament din Sofia, Bulgaria. Ulterior, copilul ar fi fost dus într-un alt apartament, unde ar fi fost supus abuzului și violenței sexuale, de luni până vineri”, menționează Procuratura.
Copilul – transportat din Bulgaria în R. Moldova pentru „un trai mai bun”
Ulterior, inculpatul l-ar fi transportat cu învoirea tatălui „pentru un trai mai bun” în Bender, R. Moldova, în 2021. Sosiți aici, potrivit PCCOCS, inculpatul ar fi închiriat un apartament și în continuare l-ar fi exploatat sexual pe copil.
Instructor sportiv în Bender
În municipiul Bender, inculpatul instruia copii în domeniul sportului, menționează Procuratura, asta în condițiile în care după sosirea în R. Moldova, acesta nu i-ar fi permis copilului adus din Bulgaria să frecventeze școala.
„În contextul instruirii unuia din elevii din Bender, în iunie 2025, inculpatul l-a convins pe acesta să înnopteze la el, sub pretextul organizării unor activități recreative. Pretextul „ospețiilor” la antrenor acasă s-ar mai fi repetat, iar acolo bărbatul l-ar fi drogat pe copil (sub pretextul că-i administrează „vitamine”), după care l-ar fi dezbrăcat și atins în zonele intime, iar mai apoi l-ar fi violat.
De asemenea, acesta l-ar fi înregistrat în ipostaze sexuale, cu peste 1100 de astfel de fotografii ridicate de oamenii legii și anexate la dosar, precum și o înregistrare video. Totodată, de la acesta au fost ridicate și alte peste 37 000 de fișiere cu pornografie infantilă pe care le avea din alte surse (cu alți copii, captate de alte persoane). Procurorii PCCOCS menționează faptul că inculpatul ar fi folosit pornografia și în raport cu copilul adus din Bulgaria, pe care-l obliga să privească astfel de scene, pentru ca să le reproducă în relația de exploatare sexuală dintre ei doi (cu filmarea scenelor)”, se mai spune în comunicat.
Arestat și trimis în judecată pe cinci capete de acuzare
Ulterior, din apartamentul unde locuia bărbatul cu copilul exploatat sexual de către acesta au fost ridicate și substanțele psihotrope pe care acesta nu avea dreptul să le dețină.
„Așadar, toate aceste fapte au fost concretizate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în cinci fapte penale distincte de care este învinuit bărbatul. Astfel, acesta a fost reținut, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS continuă să fie plasat în arest, la Chișinău, în așteptarea hotărârii Judecătoriei Chișinău.
Potrivit Codului penal, doar pentru una din cele cinci învinuiri – exploatarea sexuală a copilului – acesta riscă până la 20 de ani închisoare sau chiar detenție pe viață.
Oamenii legii menționează faptul că și în Bulgaria bărbatul este trimis în judecată pentru fapte cu caracter sexual, în privința copilului exploatat în continuare și în Moldova. Acum, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, subliniază Procurtaura.
Sechestre de peste 4,5 milioane de lei aplicate pe bunurile din Bulgaria ale inculpatului
La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a aplicat sechestre în noiembrie 2025 și ianuarie 2026 pe bunurile din Bulgaria ale inculpatului, în sumă totală de peste 4,5 milioane de lei. Aceste bunuri urmează să fie valorificate după pronunțarea sentinței, pentru acoperirea prejudiciilor morale.
Între timp, la solicitarea procurorilor, copilul a fost plasat și se află în continuare într-un centru de îngrijire, unde beneficiază de servicii sociale și psihologice necesare, cu școlarizarea asigurată.
5 fapte penale incriminate de procurori:
1. Exploatarea sexuală a unui copil în Bulgaria și R. Moldova;
2. Violul și acțiuni cu caracter sexual față de alt copil, în Bender;
3. Drogarea băiețelului violat, sub pretextul administrării „vitaminelor”;
4. Pornografie infantilă – peste 1100 de fișiere filmate cu copilul violat și atins obscen, precum și alte peste 37 de mii de fișiere cu caracter sexual în care erau reprezentați alții copii, obținute din alte surse;
5. Substanțe psihotrope – păstrate ilegal
Conform PCCOCS, doar în anul 2025, procuratura specializată a trimis în judecată aproape 40 de dosare penale pentru trafic de persoane.