Un candidat PSDE acuză un consilier PAS că l-ar fi lovit „cu brutalitate”. Poliția investighează cazul

Partidul Social Democrat European (PSDE) anunță că Rodion Buruiană, consilierul raional și candidatul la funcția de deputat, ar fi fost lovit „cu brutalitate” de către consilierul raional Hîncești pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Iurie Zoină.
Incidentul ar fi avut loc la ieșirea din satul Boghiceni, raionul Hîncești. Conform spuselor lui Buruiană, acesta se afla la volanul mașinii sale, când automobilul condus de Zoină i-ar fi blocat drumul.
„Mi-a pus mașina în față și, profitând de fereastra deschisă, mi-a dat doi pumni în față”, a menționat candidatul PSDE.
„PSDE condamnă ferm acest act de violență și cere autorităților competente, inclusiv Comisiei Electorale Centrale, să investigheze de urgență cazul și să asigure tragerea la răspundere a celor vinovați. Violența, sub orice formă, nu are ce căuta în viața politică și publică”, se arată în comunicatul partidului.
Poliția a anunțat că a înregistrat cazul „unui cetățean care s-a adresat oamenilor legii comunicând că a fost agresat de un alt cetățean în Hîncești. Cazul este documentat conform procedurilor legale, fiind inițiate acțiuni de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Poliția tratează cu seriozitate fiecare sesizare și va asigura desfășurarea anchetei într-un cadru de imparțialitate și legalitate”, se arată în comunicatul poliției.
Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a menționat pentru NewsMaker că nu cunoaște detalii și că „așteptăm poliția să investigheze cazul și să acționeze conform”.