Un bărbat a fost prins la vânătoare în zona de frontieră, fără a deține acte legale asupra armei dotată cu lunetă
Un bărbat care practica activitatea de vânătoare în zona de frontieră pe timp de noapte a fost depistat de o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră „Soroca”, aflată în misiune de supraveghere a frontierei de stat. Mai mult decât atât, bărbatul nu deținea documentele necesare pentru armă, anunță Poliția de Frontieră.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 2 noiembrie 2025, în extravilanul localității Slobozia-Cremene, în timp ce polițiștii de frontieră desfășurau raiduri pentru prevenirea braconajului ilicit.
„În urma intervenției și a verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care avea asupra sa o armă cu țeavă lungă, dotată cu lunetă. Acesta nu a putut prezenta acte de identitate sau documente care să ateste legalitatea deținerii și portului armei de foc”, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
Bărbatul a fost condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră „Soroca” pentru continuarea cercetărilor. Conform procedurilor legale, arma a fost transmisă Centrului tehnico-criminalistic și expertiză judiciară pentru efectuarea expertizei balistice.
„Persoana a fost sancționată pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, iar în continuare este cercetată pentru braconaj cinegetic”, se mai arată în comunicat.
Poliția de Frontieră reamintește cetățenilor că deținerea, portul și utilizarea armelor de foc fără acte legale, precum și practicarea braconajului, constituie încălcări grave ale legislației în vigoare. Astfel de acțiuni reprezintă un pericol pentru siguranța publică și pentru mediul înconjurător și sunt sancționate conform legii.