Un bărbat a căzut în fântână la Orhei în timp ce o curăța

Un bărbat a fost salvat de salvatori după ce a căzut într-o fântână în raionul Orhei, anunță vineri 22 august, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit informațiilor, în dimineața zilei de 21 august 2025, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care presta servicii de curățare fântânilor, a căzut la adâncime de circa 15 metri în apă. Cazul a avut loc în localitatea Vatici, raionul Orhei.
„Pentru extragerea acestuia la suprafață a fost necesară intervenția salvatorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma căderii, persoana și-a fracturat brațul drept”, menționează IGSU.
Bărbatul a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la spital pentru îngrijirile de rigoare
Astfel, IGSU îndeamnă oamenii să respecte regulile de securitate în timpul efectuării lucrărilor în fântâni și spații înguste pentru a evita situațiile de risc. De la începutul anului 2025, angajații IGSU au salvat 9 persoane din fântâni.