Un an de la prăbuşirea avionului MH17, cu 298 de pasageri, în Ucraina

O nouă înregistrare video de la prăbuşirea avionului malaysian MH17 în Ucraina, în urmă cu un an, arată rebeli ucraineni căutând printre lucrurile victimelor şi descoperind cu surprindere că este o aeronavă civilă, nu militară, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty, citata de mediafax.ro.
Înregistrarea de 17 minute, publicată de ziarul australian Daily Telegraph la un an după ce aeronava Boeing 777 a companiei Malaysian Airlines a fost doborâtă în estul separatist al Ucrainei, pare să arate momentul în care rebelii realizează că au doborât un avion de pasageri, nu un avion de vânătoare ucrainean, aşa cum credeau iniţial.
Imaginile, filmate cu un telefon mobil chiar de rebeli, par să susţină dovezile potrivit cărora avionul cu 298 de persoane la bord a fost doborât accidental de rebeli, care credeau că au distrus un avion de vânătoare Suhoi al armatei ucrainene.
News Corp., compania care deţine Daily Telegraph, a precizat că înregistrarea video realizată de rebeli a fost scoasă din Doneţk săptămâna aceasta, după luni de eforturi. Ziarul notează că imaginile arată o unitate a rebelilor trimisă de la Doneţk la locul prăbuşirii pentru a captura piloţii militari ucraineni, despre care separatiştii credeau că s-au catapultat. În imagini poate fi văzut clar un bărbat care poartă la gât însemnele Republicii Populare Doneţk autoproclamate.
Rebelii, înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme militare în timp ce căutau printre fragmentele epavei, pot fi auziţi vorbind despre găsirea piloţilor ucraineni, apoi exprimându-şi surprinderea şi confuzia când au descoperit că aparatul de zbor şi pasagerii erau civili.
“Este civil”, a afirmat comandantul. Cei de la centru “spun că un Suhoi a doborât avionul civil, iar al nostru a doborât avionul de vânătoare”, adaugă acesta. Vorbind în rusă şi în ucraineană, rebelii se întreabă cum de un avion civil a primit permisiune de survolare a Ucrainei. Rebelii îşi exprimă surprinderea când descoperă trupurile dezmembrate ale civililor şi bagajele cu etichete care arătau că erau din Australia şi Malaysia. În pofida descoperirilor macabre, rebelii pot fi văzuţi căutând prin bagaje şi luând telefoane, portofele şi alte bunuri de valoare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *