Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Turcia dorește să fie inclusă…

Turcia dorește să fie inclusă în programul de apărare al Uniunii Europene

Sursa: AP

Ministrul turc de Externe Hakan Fidan, aflat în vizită la Helsinki, a reafirmat dorinţa ţării sale de a adera la un mecanism european de finanţare a apărării, subliniind rolul crucial al Turciei pentru securitatea UE, relatează AFP, citată de G4Media.

În timpul unei întâlniri cu omologul său finlandez, Hakan Fidan a reiterat dorinţa Turciei de a participa la programul european al fondurilor comune de armament (SAFE), dotat cu 150 de miliarde de euro şi conceput pentru a facilita achiziţiile comune de arme de către statele membre ale UE.

„Turcia este un membru NATO care aduce o contribuţie vitală la securitatea europeană. În acest context, este de mare importanţă ca Turcia să fie inclusă în iniţiativele de apărare şi securitate ale Uniunii Europene, inclusiv mecanismul SAFE”, a declarat Hakan Fidan.

Sursa citată scrie că includerea Turciei în acest program necesită aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale UE – un pas pe care Grecia a ameninţat să-l blocheze dacă Ankara continuă să-i conteste suveranitatea în Marea Egee.

„Finlanda susţine posibilitatea ca Turcia să participe ca partener deplin la cooperarea în industria de apărare, de care avem nevoie disperată în acest moment”, a subliniat ministrul finlandez de externe Elina Valtonen.

Ankara speră să obţină sprijinul Germaniei pentru a accesa acest program european, în ciuda opoziţiei Greciei, potrivit unei surse din cadrul Ministerului Apărării din Turcia.