Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Trei traficanți de droguri și…

Trei traficanți de droguri și liderul lor, care activa din penitenciar, au fost condamnați la închisoare

procuratura - judecatorie
Foto: IStock

Patru traficanți de droguri, care aduceau substanțele interzise prin contrabandă din Odesa, Ucraina, și-au aflat sentința, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat. Trei dintre aceștia au fost condamnați la 16, 17 și 21 ani închisoare, iar liderul lor, care activa din închisore – la 22 ani închisoare.

Pedeapsa maximă i-a fost dictată organizatorului grupului infracțional, care în perioada anilor 2021-2022 dirija contrabanda cu droguri prin regiunea din stânga Nistrului, apoi și vânzarea în Moldova a celor peste 6 kg de droguri de tip marijuana și PVP. Acesta este din Orhei și are 34 de ani.

„Bărbatul, în timp ce-i coordona pe ceilalți trei inculpați din Chișinău în activitatea ilegală de traficare de droguri, își ispășea pedeapsa cu închisoarea într-un alt dosar penal trafic de droguri, după condamnarea în 2021”, menționează PCCOCS.

Cei trei „subordonați” ai liderului din penitenciar, care au vârstele de 30 și 31 de ani, erau în libertate atunci când au fost reținuți în acest dosar. Doi dintre ei au fost condamnați anterior pentru furt și huliganism.

Acțiunile de contrabandă prin regiunea din stânga Nistrului a Moldovei au fost monitorizate sub conducerea procurorilor PCCOCS, de către ofițerii Poliției de Frontieră, iar la sfârșit de ianuarie 2022 au fost deconspirați, atunci când unul dintre ei a plasat droguri spre transportare pe bara din spate a unui Volkswagen Passat, parcat în apropierea unui restaurant din Chișinău.

„Ulterior, în funcție de poziția lor în ierarhia grupului criminal organizat, aceștia erau plătiți în criptomonedă”, precizează oamenii legii.

Au urmat percheziții la domiciliul celor trei, iar în total au fost ridicate peste 6 kg de droguri, cântare pentru porționarea și vânzarea lor pentru clienții de la care primeau comenzile prin aplicația mobilă Telegram, precum și permis de acces în regiunea din stânga Nistrului.

În 2025 au trimis în judecată peste 360 de persoane, dintre care cea mai mare parte pentru trafic de droguri, trafic de ființe umane și contrabandă.