Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Precizările ministrei Sănătății și…

VIDEO Precizările ministrei Sănătății și ministrului Culturii privind manifestările cultural-artistice dedicate celor 30 de ani de independență ai R. Moldova

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, au susținut joi, 26 august, o conferință de presă, în cadrul căreia au venit cu mai multe precizări privind manifestările cultural-artistice dedicate celor 30 de ani de independență ai R. Moldova, dar și despre măsurile de protecție anti-COVID-19 pe care trebuie să le respecte oamenii.

„Vreau să anunțăm că politica Guvernului este să reducă cât mai mult posibil rata de infectare fără ca să afecteze activitatea economică a unităților și, de asemenea, fără ca să afecteze procesul de educație. Mâine vom sărbători Ziua Independenței – o zi de sărbătoare, și ea va derula într-un program stabilit. De ce avem paradă militară? La paradă vor participa formațiuni militare, inclusiv soldați militari care, de fapt, locuiesc într-un spațiu închis, în unități și nu au niciun caz de îmbolnăvire mai multe luni la rând. Ei comunică între ei. Absolut toți sunt 100% vaccinați. Defilarea în care vor participa de la strada Pușkin până la strada Bănulescu-Bodoni este doar pe perioada a câtorva minute. Totodată, toți ceilalți se vor afla la o distanță destul de îndepărtată de participanții la paradă”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Ministra Sănătății susține că programul evenimentelor care se vor desfășura la Chișinău de Ziua Independenței R. Moldova este „mult mai scurt”.

„Este un program care în principiu va avea mai mult un concert festiv cu cântece patriotice, mai puțin de dans, care va fi derulat până la ora 14:30, după care va urma câteva programe de film, inclusiv documentare, care vor fi transmise. Participanții care sunt invitați în lojă, vor purta mască și se vor afla la o distanță suficient de mare pentru a micșora posibilitatea de infectare. De asemenea, le-am cerut tuturor ca să fie vaccinați. Avem informații că toți cei care vor participa, în special invitații, sunt deja demult vaccinați. Cunoaștem că în aceste zile, există foarte multe localități care au hramuri și programe festive culturale. Rugămintea noastră pentru toți participanții este să păstreze un program mai scurt și să nu fie derulat noaptea”, a spus Nemerenco.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, spune că toate evenimentele dedicate Zilei Independenței R. Moldova vor fi transmise la posturile de televiziune, dar și online.

„Vreau să vă asigur că cei prezenți în tribunele pentru invitați vor prezenta la urcarea pe tribune nu doar invitația, dar și dovada vaccinării sau testul PCR COVID-19 făcut din banii proprii, valabil 72 de ore sau testul la anticorpi, sau dovada recuperării după boală. Practic, orice dovadă a rezistenței la acest virus este acceptat. Referitor la program, vom avea parada oficială, lucru la care nu putem renunța, pentru că este o aniversare importantă a independenței noastre și trebuie să marcăm acest lucru. Viața în țară nu trebuie să se oprească în urma măsurilor întreprinse. Concertul de mâine care va avea loc imediat după paradă va dura nu mai mult de două ore jumătate. După asta va urma o serie de filme documentare și de spoturi de publicitate. Toate aceste evenimente, dar și concertul de seară care era planificat vor fi transmise la posturile TV și online. Noi îndemnăm publicul spectator dornici să vadă concertul, să stea acasă comozi, în plină siguranță și să admire aceste concerte”, a spus Prodan.

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au anunțat că în perioada 26-28 august, transportul rutier pe mai multe străzi din capitală va fi restricționat, iar unele rute de transport public vor fi redirecționate, în contextul desfășurării unui șir de evenimente publice dedicate Zilei Independenței R. Moldova.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a introdus în Hotărârea din 23 august un set de reguli cu privire la manifestările festive dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova. În principal, autoritățile susțin că toate evenimentele cultural-artistice trebuie să se încheie până la ora 17:00.

CNESP recomandă organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice dedicate Independenței R. Moldova cu program redus – nu mai târziu de ora 17.00, în toate localitățile, cu respectarea distanței fizice de minim un metru și purtarea măștilor de protecție de către spectatori.

La parada din 27 august vor participa militari din garnizoanele Bălţi, Chişinău şi Cahul, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, dar şi o formaţiune a veteranilor conflictului armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova.

Pe 27 august 1991, R. Moldova și-a luat propria cale. Astfel, în acest an țara noastră marchează 30 de ani de la declarația de Independență.