Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Mai multe proiecte de…

VIDEO Mai multe proiecte de hotărâri, avizate pozitiv de către Comisia juridică, numiri și imunități, inclusiv inițiativa legislativă în privința modificării Legii cu privire la CNA

Foto: Captură Privesc.eu

Președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susține că în cadrul ședinței de joi, 12 august, au fost aprobate un șir de proiecte de hotărâri și acte legislative, printre care: inițiativa legislativă referitor la modificarea Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție (CNA), modificarea Legii Procuraturii.

„În cadrul ședinței, cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei, am aprobat un șir de proiecte de hotărâri și proiecte de acte legislative. Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului. În cadrul ședinței a fost formulată propunerea ca în componența acestei Comisii să fie incluși integral membrii Comisiei drepturilor omului și relațiilor interetnice și Comisiei juridice, numiri și imunități. Această propunere a fost susținută de majoritatea membrilor Comisiei.

Totodată a fost avizat pozitiv proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, în speță, legislația ce ține de activitatea Autorității Naționale de Integritate. Necesitatea aprobării acestui proiect de lege reiese din importanța fortificării Autorității Naționale de Integritatea și eficientizării activității acesteia în verificarea declarațiilor de avere și interese. Principalele modificări pe care le propunem la aceste legi țin de introducerea declarării la valoarea reală a bunurilor declarate; fortificarea rolurilor inspectorilor de integritate”, a declarat Stamate în cadrul unei conferințe de presă.

Alte proiecte de lege, care au fost aprobat de Comisia juridică, numiri și imunități, se referă la modificarea Legii cu privire la CNA și nemijlocit modul de desemnare a candidaților pentru funcția de director, modificarea legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor, precum și la modificarea Legii Procuraturii.

„Directorul urmează să fie propus la inițiativa a cel puțin 20 de deputați. Respectarea condițiilor și respectarea criteriilor legale urmează a fi verificate de Comisia juridică, numiri și imunități și candidații care corespund criteriilor să fie propuși plenului Parlamentului pentru aprobare prin vot. Alte două proiecte de hotărâre care au fost avizate pozitiv de către Comisia juridică numiri și imunități țin de modificarea legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor în partea ce ține de organizarea și desfășurarea Adunării Generale pentru selectarea membrilor ale acestor organe de autoadministrare în sectorul justiției. Acest proiect de lege reiese din recomandările formulate de instituțiile internaționale pentru a transparentiza procedura de alegere a membrilor în consiliile respective. Următorul proiect de lege ține de modificarea Legii Procuraturii. Este vorba despre responsabilizarea procurorului general pentru activitatea sa și pentru rezultatele pe care le livrează în activitatea sa. Se propune ca în cazul în care va exista o informație cu privire la activitatea nesatisfăcătoare a procurorului general, să poată fi creată o comisie privind evaluarea performanțelor procurorului”, a precizat Stamate.

Potrivit lui Stamate, proiectele de hotărâri au fost avizate de Comisia juridică numiri şi imunităţi și urmează să fie aprobate în prima lectură.

Pe 4 august, președinta Comisiei a anunțat că a fost înregistrată prima inițiativă legislativă în cadrul Parlamentului de legislatura a XI-a.

Potrivit lui Stamate, proiectul prevede o serie de modificări care vor fortifica activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI), printre care – introducerea declarării bunurilor la valoarea reală, clarificarea rolului și competențelor inspectorilor de integritate, ai conducerii ANI și al Consiliului de Integritate, posibilitatea aplicării unui avertisment (în locul eliberării din funcție) însă doar atunci când este vorba de un conflict de interese minor, precum și alte modificări importante.

Pe 29 iulie, curent, au fost decise numele conducătorilor celor 11 comisii parlamentare permanente. Din numărul total, fracțiunea parlamentară PAS va deține Președinția în opt comisii, iar fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – în trei comisii.