Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Doi tineri din Strășeni…

VIDEO Doi tineri din Strășeni și Telenești, reținuți pentru tâlhărie după ce au amenințat cu pistolul un tânăr din Ucraina și l-au deposedat de bani și telefon

Sursa foto: IGP

Un tânăr de 23 de ani din Ucraina, care locuiește într-o suburbie a capitalei, a fost deposedat de telefon și de 39 300 de lei după ce a fost amenințat cu un pistol de către doi tineri din Strășeni și Telenești. Incidentul a avut loc pe 13 octombrie.

Tânărul a relatat oamenilor legii că, în seara respectivă, era pasager într-un Volkswagen, în orașul Cimișlia, după ce s-a înțeles cu doi bărbați să-l ajute să părăsească hotarele țării, pe care i-a cunoscut pe o rețea de socializare. La un moment dat, în timpul deplasării, cei doi l-au amenințat cu un pistol, determinându-l să le transmită toate bunurile pe care le avea la el, arată un comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

„În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, cu implicarea ofițerilor din mai multe inspectorate teritoriale și ai INI și INSP, au fost identificați și reținuți ambii suspecți, un tânăr de 22 de ani din Strășeni și altul de 20 de ani din raionul Telenești, ambii anterior judecați pentru diverse infracțiuni.

Suspecții au fost reținuți și plasați în izolator, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru „tâlhărie, săvârșită de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă”, menționează oamenii legii.

Banii au fost recuperați și urmează să fie întorși victimei. 

Conform legislației în vigoare, persoanele vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 8 la 10 ani.