Principală  —  IMPORTANTE   —   Tiraspolul a anunțat despre alerte…

Tiraspolul a anunțat despre alerte cu bombă în peste 20 de clădiri din regiunea transnistreană: „dispozitive explozive nu au fost găsite”

Imagine - simbol

Așa-numitul minister de externe din regiunea transnistreană a anunțat miercuri, 4 mai, că la adresele electronice ale unor instituții din stânga Nistrului au venit mesaje anonime despre minarea mai multor clădiri. Potrivit Tiraspolului, peste 20 de clădiri din regiunea transnistreană, inclusiv sediile unor „judecătorii”, mai multe școli și toate gările auto din regiune au fost verificate de specialiști. În urma verificărilor, „dispozitive explozive nu au fost găsite”.

„Amenințări au primit toate gările auto din Republica Moldovenească Nistreană, judecătoriile din Tiraspol și Bender, administrațiile de stat din Râbnița și Bender, mai multe școli din Slobodzeia și Râbnița, Institutul de Arte din Transnistria și filialele sale din alte orașe, Spitalul Republican pentru Invalizii Marelui Război de Apărare a Patriei, Întreprinderea Municipală „Benderiteploenergo”, a anunțat așa-numitul minister de externe din regiunea transnistreană.

Potrivit Tiraspolului, specialiști din cadrul așa-numitului minister de interne, lucrează la identificarea cercului de persoane implicate în trimiterea e-mailurilor despre obiectivele explozive.

Luni, 25 aprilie curent, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiunea transnistreană. Marți, 26 aprilie, au fost înregistrate explozii în apropierea satului Maiak, raionul Grigoriopol, fiind avariate două antene de radiocomunicații.

După aceste evenimente, în regiune a fost instituit cod roșu de amenințare teroristă.

Pe 27 aprilie, așa-zisul minister de interne din stânga Nistrului a anunțat că au fost trase focuri de armă dinspre partea ucraineană în direcția satului Cobasna, unde se află un depozit de muniții.

O nouă provocare în stânga Nistrului a avut loc marți, 3 mai. Așa-numitele autorități de la Tiraspol au anunțat că au doborât o dronă încărcată cu material explozibil în regiunea satului Maiak, raionul Grigoropol.

Într-un interviu pentru presa din România, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că NATO anticipează acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals în R. Moldova, unde sunt deja în curs de derulare încercări de destabilizare, însă nu vede riscuri militare iminente pentru țara noastră. Este vorba mai degrabă de a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa.

Pe 26 aprilie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că autoritățile de la Chișinău au condamnat „orice provocări și tentative de a atrage R. Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”. Șefa statului a declarat că Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean.