STOP FALS 1600 de euro pentru eliberarea bagajelor? Serviciul Vamal semnalează un nou fals

În spațiul public este distribuită o scrisoare atribuită Serviciului Vamal în care se menționează că bagajele sunt eliberate contra unei sume de 1600 de euro. Serviciul Vamal dezminte autenticitatea documentului și precizează că nu solicită niciun fel de plată pentru eliberarea bagajelor.

Conform unui comunicat de presă emis de instituție, Serviciul Vamal spune că scopul distribuirii așa-zisului document este de a induce în eroare cetățenii. În acest sens, autoritățile recomandă cetățenilor „să manifeste prudență maximă în fața unor astfel de tentative de fraudă, să nu achite niciun fel de sume solicitate prin astfel de documente, să verifice imediat orice informație sau solicitare dubioasă, apelând la Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal – 022 788 888 și să informeze autoritățile în cazul în care suspectează o tentativă de escrocherie”.
„Nu vă lăsați păcăliți și nu cădeți în plasa escrocilor! Serviciul Vamal comunică doar prin canalele oficiale și respectă procedurile legale în activitatea sa”, punctează autoritățile.