Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Poliția anunță că au fost…

Poliția anunță că au fost inițiate peste 700 de proceduri contravenționale pentru utilizarea articolelor pirotehnice și tulburarea liniștii publice

Sursa foto: playtech.ro

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că au fost inițiate peste 700 de proceduri contravenționale pentru utilizarea articolelor pirotehnice și tulburarea liniștii publice în noaptea de Revelion.

„În ultimele zile au fost înregistrate 37 de cazuri de comercializare a articolelor pirotehnice- 30 de cazuri la persoane fizice și 7 cazuri în magazine specializate.

Au fost ridicate peste 537 de articole pirotehnice de categorii diferite și au fost inițiate peste 700 de proceduri contravenționale pentru utilizarea articolelor pirotehnice și tulburarea liniștii publice”, anunță IGP.

Potrivit dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), din 27 februarie 2022, pe perioada de urgență, care a fost prelungită cu încă 60 de zile din data de 6 decembrie, „se interzice comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, articolelor pirotehnice de divertisment, articolelor pirotehnice de scenă, bateriilor de petarde, bateriilor de petarde luminoase, petardelor și petardelor luminoase”.

Excepție de la această interdicție fac comercializarea și utilizarea articolelor care întrunesc cumulativ următoarele condiții, stipulate în dispoziția CSE din 9 iunie 2022:

  • diametrul articolelor nu depășește 30 de mm;
  • articolele se încadrează în una dintre următoarele categorii prevăzute de art. 5 din Legea nr.143/2014 privind regimul articolelor pirotehnice: articole pirotehnice de divertisment (doar categoria 1 și categoria 2) și articole pirotehnice de scenă (categoriile T1 și T2).

Potrivit reprezentanților forțelor de ordine, prima categorie se referă la articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul încăperilor de locuit.

Cea de-a doua categorie se referă la articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior, în spaţii restrânse.

În cazul articolele pirotehnice de scenă, acestea trebuie să prezinte un risc scăzut și să fie destinate utilizării doar de către pirotehnicieni autorizați. Le fel, în perioadă stării de urgență, se interzice utilizarea salvelor de foc.

În noaptea dintre ani, circa 2 000 de polițiști din întreaga țară s-au aflat la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și a intervențiilor în caz de urgență. În ultimele 24 de ore, potrivit oamenilor legii, la numărul unic de urgență 112 Poliția a fost sesizată prin 786 de apeluri.

„Polițiștii de patrulare au înregistrat peste 800 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere. 8 conducători auto au fost depistați în stare avansată de ebrietate la volan ( cel mai mare grad a fost de 1,50 mg/l vapori de alcool în aerul expirat), iar 300 au depășit limita de viteză, potrivit IGP.

Au fost înregistrate 8 accidente rutiere fără decese, dar cu 9 persoane traumatizate”, a mai anunțat poliția.