Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Oamenii legii, sesizați de MEC…

Oamenii legii, sesizați de MEC în privința unor informații despre servicii de vânzare a testelor de la examene

Fotografie simbol

În spațiul public au apărut informații privind servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire, a anunțat marți, 6 mai, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MEC), care s-a autosesizat.

MEC a comunicat că a transmis în adresa Inspectoratului General al Poliției un demers prin care a fost solicitată examinarea cazului suspect de escrocherie apărut pe rețelele de socializare.

„Testele pentru examenele naționale sunt păstrate în condiții de maximă securitate, ceea ce împiedică accesul persoanelor neautorizate la testele aplicate în cadrul examenelor naționale de absolvire sau scurgerile de informații în privința subiectelor de examen. 

MEC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare îndeamnă elevii claselor absolvente, părinții și cadrele didactice, să dea dovadă de corectitudine și onestitate în cadrul sesiunii de examene 2025”, se arată într-un comunicat de presă.