Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Oamenii de la sate -…

Oamenii de la sate – dispuși să-și cunoască drepturile

Copleșiți de grijile vieții, oamenii din satele R. Moldova nu au suficient acces la informare și nu cunosc unde se pot adresa atunci când li se încalcă drepturile. Sunt mai favorizați cei care își au copiii aproape, iar aceștia îi ajută să-și rezolve problemele. Deseori, cei mai curajoși bat drumul până la Chișinău, ajungând sub ușile funcționarilor de rang înalt, cerându-și dreptate. Ceilalți nu cunosc unde să se adreseze sau sunt descurajați, spunând că în această țară nimic nu se mai schimbă. Mai norocoși sunt vârstnicii din localitățile în care Organizația HelpAge International dezvoltă proiecte de îmbătrânire activă, implicând vârstnicii în diverse activități. De obicei, aceștia au parte de sesiuni de informare și de întâlniri cu specialiști din diverse domenii, care îi ajută să-și rezolve problemele cu care se confruntă. 

Sesiuni informative publice pentru vârstnici 

În fiecare an, la întâi octombrie, în lume este marcată Ziua Internațională a Persoanelor în Etate. În acest context, HelpAge International a desfășurat o serie de activități și în R. Moldova. Printre acestea s-a numărat și organizarea mai multor lecții publice pentru persoanele în vârstă din raioanele Leova și Basarabeasca, cu participarea experților din cadrul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din R. Moldova.

În perioada 02-05 octombrie 2019 în satele Sadaclia, Iordanovca și Abaclia din Basarabeasca, Sarata Nouă și Cupcui din raionul Leova au fost desfășurate cinci sesiuni de informare. În cadrul lor participanții au învățat ce înseamnă discriminarea, cum se pot proteja de comportamentele discriminatorii și unde pot să le raporteze. Totodată, au fost discutate situații în care oamenii s-au adresat Consiliului de Egalitate, iar sesizările lor au dus ulterior la schimbări în legislație.

Carolina Bagrin, șefa Direcției combaterea discriminării din cadrul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din R. Moldova, a spus, în cadrul prezentărilor, că multe cazuri de discriminare se discută doar pe coridoarele instituțiilor, iar de cele mai multe ori oamenii nu raportează aceste acțiuni. Ea a încurajat vârstnicii să raporteze situațiile în care li se încalcă drepturile. Oamenii pot apela la avocatul poporului, pot depune o cerere în instanța de judecată, se pot adresa la poliție sau procuratură atunci când sunt agresați, sau la Consiliul pentru Egalitate atunci când sunt discriminați. 

„În sesiunile noastre de sensibilizare noi îndemnăm oamenii să fie mai activi, chiar dacă ar putea să aibă eșec sau dacă nu o să ajungă la rezultatul pe care și-l doresc. Aceasta este o oportunitate, iar astfel noi depistăm probleme sistemice care ne permit să intervenim pe un grup mult mai mare de persoane”, a menționat Carolina Bagrin. 

Carolina Bagrin, șefa Direcției combaterea discriminării din cadrul Consiliului de Egalitate

Numărul cazurilor de discriminare pe criteriu de vârstă în câmpul muncii – în creștere

Totodată, experta în egalitate a mai subliniat că plângerea adresată Consiliului de Egalitate poate fi formulată în orice limbă, trimisă prin poștă sau în formă electronică. Indiferent de modul de formulare, experta a asigurat că toate plângerile sunt examinate.

„În ultimii ani, la Consiliu, am constatat o creștere a numărului cazurilor de discriminare pe criteriu de vârstă în câmpul muncii, la concediere”, spune Carolina Bagrin. Ea a atras atenția asupra faptului, că discriminarea pe criteriu de vârstă, de facto, există și în alte domenii. „La întrevederile pe care le avem cu cetățenii, toți, practic din fiecare localitate, ne raportează despre discriminarea din sistemul medical, atunci când cheamă ambulanța sau atunci când merg la medic după un sfat și li se spune: „V-ați uitat în pașaport?”. Acesta este un caz clasic de discriminare, dar oamenii nu raportează. Oficial, decizii pe asemenea cazuri Consiliul nu a emis. Totuși, acest lucru ține de atitudinea medicilor”, a spus Carolina Bagrin. De asemenea, oamenii au primit recomandări și sfaturi cum să nu admită discriminarea. Experta i-a îndemnat să fie empatici, toleranți și înțelegători și a atras atenția asupra faptului, că serviciile publice trebuie să fie accesibile populației.

Ioana Braicov este pensionară și locuiește în satul Cupcui. Spune că a știut ce înseamnă discriminarea deoarece acasă are conexiune la internet, iar în ceea ce ține de obținerea informației o ajută cei doi copii. Povestește că a avut un caz în care s-a considerat discriminată de serviciile de asistență socială. Nu i s-a acordat ajutor social și chiar dacă a mers la raion, nu și-a putut rezolva situația. Atunci a fost nevoită să meargă la audiență la Valentina Buliga, pe atunci Ministra Muncii, Protecției Sociale și a Familiei și să-și ceară dreptatea. Femeia spune, că doar după această întrevedere a obținut ajutorul social la care avea dreptul. „Când m-am întors la Leova, dosarul a fost deja pregătit. Acest lucru m-a șocat”, a zis Ioana Braicov. Sesiunea de informare la care a participat i-a fost foarte utilă: „M-aș adresa la Consiliu dacă aș avea vreo problemă. Eu sunt mai principială. Am avut nevoie de puțină informație și de numărul de telefon, ca să știu unde să mă adresez”, a mai adăugat ea.

„Asemenea lecții sunt absolut necesare. E rău că nu au venit mai mulți săteni”, este de părere Nicolae Bârlădeanu, locuitor al satului Cupcui. După părerea lui, asemenea campanii trebuie să se organizeze mai des, deoarece oamenii nu-și cunosc drepturile. El are vârsta de 53 de ani și după 29 de ani lucrați, el consideră că este discriminat atunci când merge să se angajeze și i se spune că nu va face față lucrului.

Locuitorii satului Cupcui, participanți la sesiunea de informare din 3 octombrie 2019

 „La noi e prea înrădăcinată corupția și n-o scoatem noi…”

Cu cazuri de discriminare s-a întâlnit de mai multe ori și consăteanul lui, Gheorghe Michidan, de 65 de ani. Acesta așteaptă o foaie de tratament la sanatoriu de mai bine de patru ani. Nu s-a adresat la nicio autoritate ca să se plângă. „La noi e prea înrădăcinată corupția și n-o scoatem noi… M-aș duce să scriu, dar ce folos?”, zice bărbatul.

Valentina Sulă a venit la prezentare împreună cu fiica sa. Anume fiica este cea care o ajută să meargă la instituțiile statului și să-și ceară respectarea drepturilor. Ecaterina Diceanu, fiica femeii, care este și voluntară în cadrul unui proiect implement de către HelpAge Moldova în satul Cupcui, menționează că lecția la care a participat a fost foarte utilă. „Nu toți oamenii știu ce înseamnă discriminarea. Oamenii la sate nu prea sunt informați. Unii confundă discriminarea cu corupția. Acum ei au înțeles ce este și unde se pot adresa ca să își poată apăra drepturile”, a spus Diceanu. Întrebată dacă nu ar fi fiica, cum și-ar apăra drepturile, Valentina Sulă spune: „Unde să mă duc? La poștă?”, făcând aluzie la faptul că nu a cunoscut până acum unde să se adreseze pentru a-și apăra drepturile.

Nina Guțu, coordonator de proiect din cadrul HelpAge International, ne-a relatat că sesiuni de conștientizare a problemelor cu care se confruntă persoanele în etate, printre care și discriminarea, s-au desfășurat începînd cu luna iunie a anului 2019 în alte cinci localități din raionul Orhei.

„Sperăm să continuăm colaborarea fructuoasă cu Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. S-ar părea că instituțiile de stat elaborează programme în domeniul non-discriminării, ONG-urile dezvoltă materiale informative, televiziunile difuzează emisiuni în acest sens și totuși, după cum vedeți, populația, în special vârstnicii, sunt dezinformați. Atunci când oamenii aud prin intermediul mass-media că ar putea să se adreseze la o instituție sau alta, șansele de adresare sunt mult mai scăzute. După mai mult de zece ani de activitate, HelpAge International din Moldova a observat că modalitatea de discuție la direct cu vârstnicii este cea mai „apropiată” pentru percepția și înțelegerea acestora a problemelor care îi afectează”, a menționat Nina Guțu.

Au existat siatuații, în care după sesiunile desfășurate de HelpAge International cu participarea diferitor experți, oamenii din aceeași localitate au solicitat întâlniri repetate cu experții, deoarece au existat și alți consăteni care au dorit să se informeze și să participe la aceste întruniri.

Potrivit Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din R. Moldova, în 2018, din totalul a 247 de plângeri parvenite către Consiliu, 18% din plângeri au fost depuse de persoane din mediul rural. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2050, în lume, vor locui două miliarde de oameni cu vârsta de 60 de ani și mai mult, adică 22% din numărul total al populației globului.

Aceste activități s-au realizat în cadrul proiectului „Promovarea îmbătrânirii sănătoase și active la vârstă înaintată”,  implementat de către HelpAge Moldova, cu suportul financiar al World Jewish Relief și fac parte din campania globală „Vârsta Cere Acțiuni” desfășurată de HelpAge International în perioada 30 septembrie – 06 octombrie 2019.