Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Prezidențiale 2020: CEC: Toate…

LIVE Prezidențiale 2020: CEC: Toate secțiile de votare de pe teritoriul R. Moldova s-au deschis, iar procesul electoral decurge în regim normal. Chemăm alegătorii la calm

Foto-simbol

În aceste momente au loc primul Briefing al Comisiei Electorale Centrale(CEC). Membrii CEC anunță despre incidente dar și despre prezența la vot până la 08.00.

„La această oră în toate secțiile de votare de pe teritoriul R. Moldova s-au deschis, iar procesul electoral decurge în regim normal. Au fost deschise 2134 de secții de votare. 2004 pe teritoriul R. Moldova. În cele de 42 de secții de votare din stânga Nistrului nu au fost raportate încălcări. Chemăm alegptorii la calm Incidente sau încălcări majore nu au fost înregistrate”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.

„Totodată, la secțiile unde votează alegătorii din regiunea transnistreană nu au fost înregistrate incidente majore”, a declarat șeful CEC, Dorin Cimil.

La ora 7.00 și-au început activitatea toate secțiile de votare din țară. Conform situației la ora 08:00, în străinătate, procesul de votare a demarat la ora locală 07:00. Astfel, până la acest moment este în desfășurare procesul de votare în cadrul secțiilor constituite în Japonia, unde a votat primul alegător în cadrul alegerilor prezidențiale, precum și în China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Israel, Federația Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania.

Pentru scrutinul de astăzi au fost tipărite 3 mil 490 mii buletine de vot, dintre care 556 mii au fost distribuite secțiilor de votare din afara țării.

Astăzi 1 noiembrie 2020 au loc alegerile prezidențiale. În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali, dintre care șapte desemnați de formațiuni politice și actualul președinte al țării, în calitate de candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Lista candidaților:

  1. Renato Usatîi, Partidul Politic „Partidul Nostru”.
  2. Andrei Năstase, Partidul Politic – Platforma Demnitate și Adevăr
  3. Tudor Deliu, Partidul Liberal Democrat din R. Moldova
  4. Igor Dodon, Adunarea cetățenilor
  5. Violeta Ivanov, Partidul Politic „Șor”
  6. Maia Sandu, Partidul Acțiune și Solidaritate
  7. Octavian Țîcu, Partidul Unității Naționale
  8. Dorin Chirtoacă, Mișcarea Politică UNIREA.