Inspectoratul pentru Protecția Mediului, despre apa verde observată în râul Bîc: „Fluoresceina este biodegradabilă și se descompune în mod natural în câteva zile”
În contextul apei de culoare verde observată în râul Bîc, din municipiul Chișinău, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a precizat că astfel de deversări controlate nu constituie contravenție.
Într-un comunicat de presă emis luni, 16 martie, Inspectoratul a transmis că fenomenul este determinat de utilizarea fluoresceinei, un colorant fluorescent folosit pentru identificarea eventualelor scurgeri de agent termic din rețelele de termoficare.
„Fluoresceina este un colorant organic care, în contact cu apa, capătă o nuanță verde intensă. Substanța este utilizată pe scară largă în diferite domenii, inclusiv în microscopie, speologie, criminalistică și cercetare științifică, datorită proprietăților sale de evidențiere a fluxurilor de apă.
Specialiștii precizează că fluoresceina este biodegradabilă și se descompune în mod natural în câteva zile, fără a produce efecte negative asupra mediului”, notează autoritățile.
Totodată, potrivit analizelor efectuate anterior de specialiștii Agenției de Mediu, în probele de apă nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor-limită de poluanți în apele evacuate în corpurile de apă.