Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Explicația MAI: De ce a…

Explicația MAI: De ce a fost expulzat George Simion

„MAI este în drept să adopte decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă ca o măsură asigurătorie, dispusă împotriva celui care intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională”, scrie într-o precizare Ministerul Afacerilor Interne.

„Astfel, la 13 mai curent, în baza materialelor acumulate, în privința cetățeanului României, Simion George-Nicolae, de către Biroul Migrație și Azil al MAI a fost emisă și înmânată persoanei decizia privind declararea drept persoană indezirabilă”, susțin reprezentanții MAI.

Amintim că George Simion, liderul platformei „Acțiunea 2012” a fost expulzat din R. Moldova și are interdicție de a intrare pe o perioda de 5 ani în țara noastră.

Acesta a fost reținut în jurul orei 18:00 în fața Liceului „Gheorghe Asachi” unde urma să se întâlnescă cu cadrele didactice. El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoțească la sediul instituției. Ulterior, a fost urcat în mașina cu care a fost dus spre granița cu România.

În acest sens, societatea civilă din R. Moldova și România reacționează la măsurile abuzive luate împotriva președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Astfel, la Chișinău va avea loc astăzi, 14 mai, începând cu ora 11.00, la sala de conferințe IPN (Casa Presei, oficiul 446) conferința de presă cu subiectul „Tentativa de a deturna manifestația din 16 mai, prin expulzarea abuzivă a lui George Simion”.

„Acțiunea 2012” este o organizație care militează pentru Unirea R. Moldova cu România. Pe 16 mai, aceștia organizează o acțiune de protest, prin care vor solicita UNIREA.