„Europa este aproape”: Au fost anunțate cele 88 de localități care vor beneficia de finanțare pentru drumuri

Guvernul a anunțat joi, 31 iulie, cele 88 de localități care vor beneficia de finanțare pentru modernizarea drumurilor locale, în cadrul Programului „Europa este aproape”.
Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), cele 88 de proiecte se adaugă celor 132 din cadrul Programului „Europa este aproape”, pentru care deja au fost semnate contractele de finanțare cu primăriile localităților beneficiare. În total, pentru ediția 2025 a Programului au fost declarate eligibile 579 de proiecte de infrastructură rutieră locală, incluse integral pentru finanțare în Documentului Unic de Program pentru anii 2025–2027, potrivit deciziei Guvernului din 30 iulie.
„Implementarea acestui Program reprezintă un angajament ferm al Guvernului Republicii Moldova față de cetățeni. Vreau să adresez un mesaj de încredere către toți cetățenii și autorităților publice locale care așteaptă implementarea proiectelor lor: ministerul împreună cu Guvernul, continuă eforturile pentru identificarea surselor de finanțare pentru toate proiectele. Ne dorim ca în toate satele și orașele țării să avem drumuri europene”, a declarat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
Lucrările vor acoperi construcția și reabilitarea drumurilor, trotuarelor și căilor de acces în 147 de localități, iar peste 227 000 de locuitori vor beneficia direct de o infrastructură rutieră modernizată.
Astfel, prin implementarea celor 88 de proiecte urmează:
• Reabilitarea și construcția a 10 km de drumuri locale de interes raional/municipal;
• Modernizarea a 71,4 km de drumuri comunale și străzi;
• Construirea a 40 km de căi pietonale și platforme de acces către instituții publice.
Lista Lotului II de 88 de Proiecte Care Vor Beneficia de Finan Are n Cadrul Programului de Modernizare a Dr… by Ziarul de Gardă