Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Diferențe și asemănări dintre…

DOC Diferențe și asemănări dintre programul de activitate al Guvernului Gavrilița și cel propus de Recean

Candidatul la funcția de prim-ministru al Guvernului, Dorin Recean va prezenta Programul de activitate și lista Guvernului în ședința Parlamentului din 16 februarie, în vederea  acordării votului de încredere a Parlamentului.

Deși în Programul de activitate propus de Recean și Programul de activitate al Guvernului Gavrilița se regăsesc aceleași domenii, prioritizarea acestora este diferită. Enumerăm câteva diferențe și asemănări dintre Programul de activitate propus de Recean și Programul de activitate al Guvernului Gavrilița.

Foto: gov.md

În contextul evenimentelor precedate investirii Guvernului Gavrilița, principalele priorități ale Programul de activitate al acestora s-au axat pe gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, demararea reformei justiţiei şi pachetul anti-corupţie, politici sociale de creştere a veniturilor populaţiei şi protecţia socială a grupurilor vulnerabile, Integrare Europeană, sărăcia, inegalitatea şi vulnerabilitatea socioeconomică, sistemul educaţional adaptat insuficient la necesităţile societăţii, vulnerabilitatea la ameninţările şi riscurile de securitate a statului.

Programul de activitate propus de Recean se axează pe dezvoltarea economică prin „relansarea economiei afectată de crizele regionale şi globale”, securitatea statutului și ordine publică prin „consolidarea capacităților instituțiilor de aplicare a legii și a celor din domeniul de securitate”, Afaceri Externe și Integrare Europeană, reintegrarea țării prin continuarea dialogului în formatul de negocieri 1+1 ;

Printre Politici sectoriale prioritare se regăsesc Economie și Digitalizarea, Agricultură și Industrie alimentară (susţinerea eforturilor fermierilor pentru asigurarea lanțului valoric durabil prin dezvoltarea infrastructurii de post-recoltare, de păstrare și procesare a producţiei agricole), afaceri interne (eficientizarea managementului intervențiilor la sesizările cetățenilor prin creşterea numărului de echipe de patrulare şi reacție, extinderea ariei de intervenție), justiție (continuarea procesului de evaluare a candidaților la funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procuraturii), apărare (asigurarea procesului de modernizare și transformare a capabilităţilor militare ale Armatei Naționale), energie (prevenirea și atenuarea potențialelor crize energetice, inclusiv prin asigurarea achiziției și a stocurilor strategice de gaze naturale și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică), infrastructură etc.

Reintegrarea țării în Programul de activitate propus de Recean este prin continuarea dialogului în formatul de negocieri 1+1, în timp ce Guvernul Gavrilița și-a propus Reintegrarea țării prin intensificarea dialogului în formatul 5+2.

„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul e un accelerator şi nu o serie de obstacole. Vrem să trăim într-o lume sigură, în care tratatele internaționale sunt respectate, în care problemele dintre țări se rezolvă prin dialog, în care există respect față de statele mici. Vrem să fim membri deplini ai Uniunii Europene. Acest program desfășoară paşii pe care îi vom întreprinde pentru a realiza această viziune”, se arată în viziunea noului Program de activitate a lui Dorin Recean.