Principală  —  Social  —  Consultanţă juridică   —   Ce este indemnizația de maternitate,…

Ce este indemnizația de maternitate, cine poate beneficia de ea și în ce condiții

Indemnizația de maternitate este o sumă de bani care se acordă femeilor angajate în câmpul muncii, celor neangajate care se află la întreținerea soților, dar și șomerelor care s-au aflat la evidența medicului și care au dreptul la concediu de maternitate. Pentru a beneficia de această indemnizație, femeile sau soții lor trebuie să depună o cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale (CTAS) împreună cu un set de acte. În baza informațiilor Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), explicăm care este procedura de solicitare a acestei indemnizații.

Indemnizația de maternitate se acordă integral la a 30-a săptămână de sarcină, pentru o perioadă de 126 de zile calendaristice sau, în cazul nașterilor complicate ori a doi copii – pentru o perioadă de 140 de zile. În cazul sarcinilor cu trei şi mai mulți feți, indemnizația de maternitate se acordă la termenul de 24 de săptămâni de sarcină, pentru o perioadă de 182 de zile calendaristice.    

Cine poate beneficia de indemnizația de maternitate?

Femeile asigurate (angajate în câmpul muncii, n.r.) și șomerele au dreptul la indemnizație de maternitate, indiferent de durata stagiului de cotizare. În perioada în care șomerele vor beneficia de această indemnizație, plata ajutorului de șomaj va fi suspendată. 

De acest drept poate beneficia și soția aflată la întreținerea soțului asigurat, în cazul în care, la data acordării concediului de maternitate, nu este angajată în câmpul muncii, iar soțul confirmă un stagiu total de cotizare de cel puțin 3 ani sau de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni anterioare începerii concediului de maternitate.

„În cazul în care concediul de maternitate a început în perioada concediului neplătit, în perioada suspendării contractului individual de muncă şi altor contracte de prestări servicii, în perioada în care asiguratul se află în concediul pentru îngrijirea copilului de la 3 la 4 ani sau din alte motive de lipsă de la lucru prevăzute de Codul Muncii, indemnizația se stabilește cu începere de la data când asigurata sau soțul femeii aflate la întreținerea acestuia urma să-şi reia activitatea”, precizează CNAS.

Pentru perioada concediului de maternitate care se suprapune cu perioada în care femeia a muncit, se va plăti salariul, dar nu indemnizația.

Care sunt actele necesare?

Indemnizația va fi solicitată într-un termen ce nu depăşeşte 12 luni de la data expirării concediului de maternitate. Actele pentru stabilirea acesteia se înaintează de către solicitantă sau de către soțul acesteia la CTAS de la locul de domiciliu sau la casa teritorială în deservirea căreia se află angajatorul, la alegere, unde ulterior va fi solicitată indemnizația pentru îngrijirea copilului. 

Femeile asigurate și șomerele vor prezenta certificatul de concediu medical în original și buletinul de identitate în original şi în copie. Soțiile aflate la întreținerea soților asigurați vor prezenta adăugător originalul și copia certificatului de căsătorie și declarația scrisă a soției care confirmă faptul că nu este angajată în câmpul muncii, nu realizează venit asigurat şi nu este persoană asigurată de riscul respectiv.

Actele depuse se examinează în termen de până la 15 zile calendaristice din data depunerii cererii la structurile teritoriale de asigurări sociale. În cazul în care la cerere nu sunt anexate toate actele sau dacă au fost prezentate acte perfectate incorect, solicitantul are dreptul să prezinte suplimentar actele necesare, în termen de până la 15 zile calendaristice din data depunerii cererii. Dacă aceste acte nu sunt prezentate în termen, se ia decizia de a refuza stabilirea indemnizației, iar actele vor fi restituite solicitantului, în termen de 10 zile, cu indicarea motivului refuzului.

Care este mărimea indemnizației?

Indemnizația de maternitate se plătește în luna următoare a lunii în care a fost aprobată decizia privind stabilirea indemnizației de maternitate.

Mărimea ei este de 100 % din venitul lunar mediu obținut de femeie sau de soțul acesteia în ultimele 12 luni calendaristice anterioare începerii concediului de maternitate pentru femeile asigurate. Ca bază de calcul se va lua venitul din care au fost calculate şi achitate contribuțiile individuale de asigurări sociale. Pentru șomere se va lua în calcul mărimea ajutorului de șomaj la data începerii concediului de maternitate.

„Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul a indemnizației de maternitate nu poate depăși suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv înmulțită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat venit asigurat. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează, reieșind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv. Salariul mediu lunar prognozat pe economie se aprobă de Guvern”, precizează CNAS. 

Condițiile de solicitare a indemnizației paternale, a indemnizației unice la nașterea copilului, dar și a indemnizațiilor pentru creșterea copilului ZDG le va publica în articolele următoare. În luna octombrie curent, pentru achitarea indemnizațiilor de maternitate CNAS a transferat peste 52 de milioane de lei.