Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cei zece câștigători ai Premiului…

Cei zece câștigători ai Premiului Național, care vor primi câte o sută de mii de lei, au fost desemnați

Au fost aleși cei zece câștigători ai Premiului Național 2017. Aceștia au fost desemnați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional în ședința din 22 august.

În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele comisiilor pe domeniile: ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport, inclusiv demersurile în adresa Comisiei după finalizarea termenului de depunere a dosarelor candidaților la Premiul Național.

Numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2017 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului.

Laureaţii Premiului Naţional vor primi distincţiile la 26 august curent, în cadrul  festivităţii organizate cu prilejul Zilei Independenţei.

Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit  la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Concursul de anul trecut a fost marcat de un scandal, după ce s-a aflat că scriitorul și bloggerul Traian Vasilcău, desemnat la Premiul Național 2016, „pentru trilogia psalmodică „Regăsit în cer”,  ar fi plagiat în 1988 o poezie a scriitoarei Doina Uricariu.

Vedeți AICI lista premianților, printre aceștia șeful CCA, un fost viceministru al Culturii și doi artiști care au susținut votul uninominal

Foto: gov.md