Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cazul fetei de 11 ani…

Cazul fetei de 11 ani care a fost abuzată sexual și a născut un copil: tatăl vitreg al acesteia, reținut de oamenii legii pentru 72 de ore

Tatăl vitreg al fetei de 11 ani, care a fost abuzată sexual și a dat naștere unui copil, a fost reținut de oamenii legii pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată miercuri, 31 ianuarie, pentru ZdG de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale Violina Moraru, care a comunicat că acesta a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii de viol.

„Organul de urmărire penală efectuează toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor presupusului abuz sexual. Pe parcursul investigațiilor, bănuitul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, a transmis Violina Moraru.

Cazul a ajuns în vizorul poliției din centrul țării. Oamenii legii au fost sesizați de reprezentanții unui centru de sănătate unde s-a adresat copila. În urma examinării medicale, medicii au constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Ulterior, fata a născut.

Pe marginea cazului dat a fost pornită o cauză penală pentru viol, comis asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Potrivit Codului Penal, violul unei persoane minore, în vârstă de până la 14 ani, se pedepsește cu închisoare, pe un termen de la zece la 20 de ani.

Coaliția Națională „Viața fără Violență”, o rețea națională din 21 organizații, care oferă servicii și asistență femeilor trecute prin violență, a venit anterior cu informații despre semnele abuzului sexual împotriva copiilor, în contextul informațiilor apărute luni, 29 ianuarie, în spațiul public, despre o fetiță de 11 ani care a fost abuzată sexual și a născut un copil.

„Timp de 8 luni, nicio autoritate nu a știut despre violul comis asupra copilului. Primarul spune că „fetița era din familie bună”, iar profesorii spun că fata purta haine largi. Oficial, alți 149 de copii au fost victimele violului anul trecut. Neoficial – numărul copiilor abuzați poate fi mult mai mare. Cert este că datele sunt în creștere față de 2022”, notează reprezentanții Coaliției Naționale „Viața fără Violență”.

Conform rețelei de organizații, absența educației sexuale în școli și lipsa de responsabilitate a autorităților „afectează copilăria și viitorul copiilor noștri”.