Peste 280 de pastile, expediate prin poștă, au fost ridicate de oamenii legii într-un dosar de contrabandă. Trei persoane sunt cercetate, un cetățean străin fiind reținut
Procurorii și ofițerii Serviciului Vamal au anunțat marți, 9 decembrie, deconspirarea unei scheme de introducere în R. Moldova, prin intermediul trimiterilor poștale, a peste 280 de pastile cu efect psihoactiv, interzise pentru import și circulație neautorizată. Un cetățean român a fost reținut, iar alți doi cetățeni moldoveni sunt cercetați în stare de libertate.
Conform unui comunicat de presă, la postul vamal Poștal de pe str. Piața Gării din Chișinău s-a prezentat un cetățean român cu vârsta de 35 de ani pentru ridicarea unui colet comandat. În momentul recepționării, coletul a fost supus controlului și percheziționat de către ofițerii vamali, fiind identificate primele 100 de pastile interzise.
În continuarea acțiunilor procesual-penale, au fost percheziționate și alte două persoane din municipiul Chișinău, cetățeni ai R. Moldova cu vârste de 47 și 53 de ani, presupus implicate în activitatea infracțională. În cadrul perchezițiilor la domiciliu au fost ridicate alte 187 de pastile, care urmează să fie supuse expertizării, precum și telefoane mobile și înscrisuri de ciornă relevante pentru cauză.
Urmare a perchezițiilor, cetățeanul român a fost reținut, iar ceilalți doi bănuiți sunt cercetați în stare de libertate.
Totodată, oamenii legii atenționează persoanele care comandă colete asupra ilegalității punerii în circulație a substanțelor stupefiante interzise, incluse în lista publicată de Guvern.