Dosarele Kroll
Kroll este o entitate americană, fondată în 1972, care se ocupă de investigaţii corporative şi consultanţă de risc. Compania fondată de Jules B. Kroll se focusa iniţial pe cazurile de fraudă, dar şi pe alte forme de corupţie, ca mai apoi, odată cu dezvoltarea sa, să se extindă şi asupra altor sfere. Pe parcursul activităţii sale, Kroll a fost implicată în mai multe cazuri răsunătoare.
Firma, prezentă în 20 de ţări ale lumii, s-a ocupat, de-a lungul timpului, de investigarea a numeroase crime financiare, iar rezultatele rapoartelor Kroll au schimbat destine. Angajaţii companiei sunt în mare parte foşti reprezentanţi ai organelor de ordine, uneori ex-angajaţi ai FBI. De obicei, pentru serviciile prestate, Kroll percepe un anumit procent din suma câştigată sau returnată clientului.
Anchetă suspendată în Rusia
În anul 1992, Kroll Inc a semnat un contract cu Egor Gaidar, pe atunci preşedinte adjunct al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, prin care se angaja să înceapă căutările rezervelor valutare sovietice. Despre aceasta, Gaidar menţionează în cartea sa „Дни поражений и побед”: „După revizuirea datelor privind căderea catastrofală a rezervelor de aur şi ale celor valutare ale URSS, precum şi falimentul Vnesheconombank, vizualizând statisticile ieşirilor de valută şi exportului de aur în 1990—1991, ne-am pus pe gânduri: totul e curat aici? Nu e posibil oare ca elita politică conducătoare a ţării, conştientă de inevitabilitatea prăbuşirii regimului comunist, să fi transferat o parte a rezervelor valutare ale ţării în conturi controlate în bănci occidentale?”. Astfel, s-a luat decizia de a începe investigaţia, deşi, mai menţionează autorul în aceeaşi carte, şansele de succes erau minime şi era evident că, fără o cooperare eficientă cu organele de drept, munca agenţilor va deveni, inevitabil, amatorism. După 3 luni de anchetă, care au costat 900 mil. de dolari, s-au descoperit numeroase detalii picante, dar – nimic sigur, pentru că, subliniază Gaidar, deşi avea sprijinul preşedintelui de atunci, Ministerul Apărării cu mare greu mergea la colaborare şi persista senzaţia că cineva frânează intenţionat procesul de lucru, astfel încât contractul nu a fost prelungit, investigaţia fiind stopată.
Pe de altă parte, „Gazeta parlamentară” din 29.09.1999 subliniază că contractul semnat de Kroll şi Gaidar era unul confidenţial, iar „esenţa sa era ca partenerul american să depisteze şi să furnizeze Rusiei (a subînţelege – lui Gaidar) informaţii despre conturile din străinătate ale fostei URSS, atât ale persoanelor fizice, cât şi ale celor juridice. (…) Acum imaginaţi-vă surpriza lui Boris Elţin atunci când, în 1995, la Kremlin, a primit o scrisoare pe numele său, de la un avocat Kroll, dl Wright, în care şeful statului era solicitat să plătească restul sumei de bani promise de Gaidar pentru activitatea desfăşurată de entitatea americană – peste jumătate de milion USD. Dar, din documentele oficiale reieşea că afacerea a fost pusă la cale încă în 1993. Inutil de spus că, după „aprofundata” căutare al lui S. Stepashin, şeful Departamentului Administrativ al guvernării de atunci, în 1997, a fost semnat un certificat în care se spunea că documentele care confirmă împuternicirile lui Egor Gaidar în cazul contractului cu Compania Kroll Associates Inc „nu au fost detectate”. Americanului i s-a propus să considere toate aceste prejudicii contractuale drept o consecinţă a unei afaceri demarate de Kroll şi cetăţeanul E.T. Gaidar, în calitate de persoană fizică.
Ceva mai târziu, unul dintre ex-angajaţii Kroll, Tommy Helsby, declara că sarcina de a găsi banii Partidului Comunist a fost lansată pentru a distrage atenţia oamenilor de la alte subiecte. „Faptul că ne-au angajat, anunţând despre acest lucru la o conferinţă de presă, a trebuit să ne dea de înţeles că totul era neserios. Am descoperit un lot imens de informaţii, dar s-a dovedit că nu au nevoie de el. Nici măcar nu ne-au plătit”, a spus Helsby.
Două scandaluri de proporţii în Ucraina
Pe 16 septembrie 2000, jurnalistul ucrainean de origine georgiană, fondator al publicaţiei online „Українська правда”, Gheorghi Ruslanovici Gongadze, a fost răpit şi omorât. Crima a provocat un scandal de proporţii în Ucraina. Astfel, în 2001, ginerele preşedintelui ucrainean de atunci, Leonid Danilovici Kucima, a angajat experţi Kroll pentru a demonstra nevinovăţia lui Kucima în cazul omorului lui Gongadze. În raportul Kroll, prezentat în temeiul anchetei efectuate de experţii acestei companii, se specifica că „nu există dovezi concludente că preşedintele Kucima a „ordonat” asasinarea jurnalistului Gongadze sau că a fost în vreun fel implicat în aceasta”. Dar, într-un material publicat pe 29 august 2004 în New York Times, cu titlul „Awar on crime, Continued”, un fost angajat Kroll dezvăluie că, de fapt, ar fi existat dovezi care demonstrau implicarea lui Kucima în cazul Gongadze: „Când am venit la Kroll, credeam că ideea era că existau lucruri pe care guvernul nu le face bine şi sectorul privat le-ar fi putut realiza. Guvernul e axat pe probleme acute – o serie de jafuri, un caz important al crimei organizate – şi m-am gândit că ar putea fi important, pentru sectorul privat, să contureze o schimbare, pentru a camufla corupţia (…). Una dintre sarcinile cele mai înfricoşătoare a fost investigarea, în Ucraina, a omorului unui jurnalist cu presupusa implicare a preşedintelui de atunci, Leonid Kucima. Guvernul nu primea 2 mil. USD ajutor din Vest decât dacă investigaţia nu era una independentă. Am dat peste oameni cu arme, foşti băieţi KGB. Au fost adevărate tensiuni şi situaţii când m-am simţit foarte nesigur. Chiar dacă am găsit dovezi care arătau implicarea lui Kucima, acestea nu erau clare şi convingătoare”.
Ulterior, Organizaţia „Reporteri fără frontiere”, la rândul său, a calificat raportul Kroll asupra acestui caz drept unul superficial şi neconvingător. În 2005, preşedintele Victor Iuşcenko i-a acordat jurnalistului, post-mortem, titlul de Erou al Ucrainei.
Tot în Ucraina, doar că în 2010, Kroll, în colaborare cu alte două companii, Trout Cacheris PLLC şi Akin Gump Strauss Hauer & Feld LLP, au auditat Guvernul Iuliei Timoşenko pentru anii 2008-2010. Pe 14 octombrie 2010, site-ul www.dw.com publică articolul intitulat „Auditorii americani o acuză pe Iulia Timoşenko de fraudă şi spălare de bani”, în care se spune că „raportul firmelor de audit Trout Cacheris PLLC, Akin Gump Strauss Hauer & Feld LLP şi Kroll Inc subliniază că Guvernul Timoşenko a recurs la fraudă şi a folosit „mecanismele clasice internaţionale de spălare a banilor”, cumpărând zahăr, vaccinuri, importând maşini străine scumpe, precum şi vânzând altor state cote de emisii de dioxid de carbon”. În legătură cu aceste încălcări, pe numele Iuliei Timoşenko s-a intentat un proces penal. În aprilie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că reţinerea ei preventivă a fost „arbitrară şi ilegală”, cu toate că judecătorii nu s-au pronunţat cu privire la legalitatea condamnării ei. După înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, Timoşenko a fost complet reabilitată.
O moarte suspectă în Marea Britanie
În perioadele anterioare, Kroll investiga cazuri de corupţie în sfera financiară, dar şi informaţii cu caracter scandalos, cum ar fi cele despre hărţuire sexuală, în legătură cu acordarea unor contracte profitabile în sectorul IT. Dosarul care conţinea astfel de date a fost trimis directorului Băncii Abbey, Luqman Arnold. Autorul neidentificat al pachetului ameninţa că va trimite dosarul municipalităţii londoneze, în cazul în care banca nu va efectua o anchetă a dosarului remis de acesta. Ancheta internă a învinuirilor care se conţineau în dosar, efectuată de Banca Abbey National, înlătura toate suspiciunile privind angajaţii amintiţi în dosar, iar agenţia Kroll a fost contractată pentru a identifica sursa scurgerii de informaţii. Potrivit informaţiilor din presă, Richard Chang a fost unul dintre cei patru suspecţi incluşi în lista pregătită de bancă. Nu trecuse nici o oră de la interogarea acestuia de către colaboratorii Kroll, că trupul său neînsufleţit a fost găsit în condiţii suspecte. Richard Chang avea 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Moartea survenise în urma căderii acestuia de la etajul şase al sediului Abbey National, pe Triton Square, din Londra. Verdictul final al experţilor a fost suicidul. Familia şi toţi apropiaţii săi se îndoiesc de faptul că lucrătorul IT ar fi fost capabil de un asemenea gest. Într-un material publicat de The Guardian pe 24 septembrie 2005, intitulat „Criza de încredere”, se spune: „Poate, sugerează medicul legist, Richard Chang nu ar fi trebuit să fie lăsat singur în timpul interviului, dar supravegherea lui sub acoperire de către Abbey a fost perfect acceptabilă”.
„(…)Bine aţi venit în lumea în care angajatorii sunt liberi să ne invadeze spaţiul privat după cum vor şi unde fiecare e-mail pe care-l scriem, website pe care-l vizităm şi muzica pe care o ascultăm sunt înregistrate. Şi fiecare atingere de tastă este monitorizată, legătura de încredere între angajator şi angajat este slăbită. (…)Şefii indiscreţi nu sunt o invenţie a secolului XXI. „Departamentul sociologic” al lui Henry Ford vizita casele angajaţilor pentru a determina dacă au pariat, băut sau au trimis bani rudelor din străinătate. Sisteme de verificare au existat de zeci de ani”, continuă aceeaşi publicaţie.
De altfel, Compania Kroll a fost acuzată de acte de spionaj în Brazilia, cu un an înainte de acest incident. Firma a efectuat mai multe cercetări pentru state străine: Haiti – în ’86, Kuweit – în ’90-’91, iar la noi s-a făcut remarcată după ce, la sfârşitul primăverii 2015, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a făcut public raportul Kroll privind miliardele furate de la BEM, Banca Socială şi Unibank.
Aliona CIURCĂ
