Cristina Țărnă, după ce și-a depus demisia: „CNA se va transforma în avocatul businessmanilor”

Directoarea adjunctă a Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristina Țărnă, a depus cerere de demisie din funcție, iar ulterior a comunicat și motivele care au determinat-o să plece de la CNA. Printre acestea se numără dorința guvernării de a muta Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din subordinea CNA în cea a Ministerului Finanțelor și reforma pe care Ministerul Justiției intenționează să o facă la CNA.
„Este adevărat că mi-am depus cererea de demisie din funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Directorul CNA, Viorel Chetraru, m-a rugat să avem mai întâi o discuție la acest subiect. Urmare a discuției, dumnealui mi-a înțeles motivele și a transmis cererea mea către Parlament”, a scris Cristina Țărnă după ce și-a depus demisia.
Unul dintre motivele care au determinat-o să plece de la CNA, spune Țărnă, este dorința guvernării de a scoate ARBI din subordinea CNA ceea ce ar destabiliza instituția creată în acest an. „Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale de abia a început să-și pună la punct activitatea, reușind să recruteze angajați, să scrie regulamentele de activitate, să agreeze conectarea la bazele de date internaționale, să inițieze semnarea acordurilor cu instituții omoloage străine, să stabilească prima comunicare cu KROLL. Destabilizarea ARBI nou-create, autonome și independente în cadrul CNA, îi va amâna inevitabil activitatea. Cu tot respectul pentru Ministerul Finanțelor, nu cred în independența și eficiența ARBI în cadrul fiscului”, afirmă Cristina Țărnă.
Totodată, Țărnă s-a referit și la reformele pe care le pregătește Ministerul Justiției la CNA, reforme care, spune Țărnă, vor transforma CNA într-un avocat al businessmanilor: „De ceva timp știam că Ministerul Justiției pregătește reformarea CNA însă nu cunoșteam prea multe detalii. De curând am aflat concepția noii reforme: CNA se va transforma în avocatul businessmanilor și se va ocupa doar de stabilirea contravențiilor de corupție mică și foarte mică. Comentariile sunt de prisos. Această viziune de reformă mi-a dat un motiv în plus pentru demisie. Consider că reformele anunțate și demarate în domeniul anticorupție reduc substanțial din politicile promovate cu expertiza CNA și implicarea mea în ultimii ani, fiind vorba de mai multe legi și politici care abia încep să fie puse în aplicare. În situația creată, în care viziunile pe care le împărtășesc nu sunt compatibile cu viziunile anunțate, nu văd rostul să rămân în această funcție”, a mai scris Țărnă.
Cristina Țărnă a fost numită în funcția de director adjunct la CNA în noiembrie 2013, printr-o hotărâre de guvern.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.