Principală  —  IMPORTANTE   —   Cauza penală în privința unui…

Cauza penală în privința unui angajat al ASP, învinuit de trafic de influență, a ajuns pe masa magistraților

Procuratura Anticorupție (PA) anunță joi, 30 martie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a unui angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

„Cauza penală a fost inițiată în luna noiembrie a anului 2022 de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție (CNA), în baza denunțului unui cetățean, potrivit căruia învinuitul, cunoscând despre dificultățile denunțătorului la înregistrarea anexei construită la imobilul acestuia în lipsa actelor permisive, a pretins, acceptat și primit suma de 2 000 de euro, susţinând că are influenţă asupra persoanelor publice din cadrul Agenției Servicii Publice responsabile de examinarea și înregistrarea bunurilor imobile şi a dreptului asupra lor”, subliniază reprezentanții PA într-un comunicat.

Conform PA, în schimbul celor 2 000 de euro, învinuitul susținea că îi poate determina să înregistreze anexa construită la bunul imobil menționat mai sus, însă nu a realiza ulterior influența susținută.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa maximă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 6 ani.