Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   UE interzice importurile de gaze…

UE interzice importurile de gaze rusești. Prevederile regulamentului adoptat de cele 27 de state membre

Sursa: Reuters

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat oficial, astăzi, 26 ianuarie, un regulament care prevede eliminarea treptată a importurilor de gaze rusești, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (LNG). Noile reguli includ și măsuri de monitorizare strictă și de diversificare a surselor de energie, a transmis Consiliul Uniunii Europene.

„De astăzi, piața energetică a UE va fi mai puternică, mai rezilientă și mai diversificată. Ne desprindem de o dependență dăunătoare de gazul rusesc și facem un pas major, în spirit de solidaritate și cooperare, către o Uniune Energetică autonomă”, a declarat Michael Damianos, ministrul Energiei, Comerțului și Industriei al Ciprului.

Interdicție aplicată etapizat

Potrivit regulamentului, importul de gaze rusești în UE va fi interzis, interdicția urmând să se aplice la șase săptămâni după intrarea în vigoare a actului. Contractele existente vor beneficia de o perioadă de tranziție, pentru a limita impactul asupra piețelor și prețurilor.

O interdicție totală va intra în vigoare pentru importurile de LNG de la începutul anului 2027 și pentru gazele livrate prin conducte din toamna anului 2027. Înainte de autorizarea intrării gazului pe piața UE, statele membre vor fi obligate să verifice țara de origine a producției.

Amenzi dure și planuri obligatorii

Nerespectarea noilor reguli poate atrage sancțiuni de cel puțin 2,5 milioane de euro pentru persoane fizice și minimum 40 de milioane de euro pentru companii, sau amenzi echivalente cu 3,5% din cifra de afaceri globală anuală ori 300% din valoarea tranzacției.

Până la 1 martie 2026, statele UE trebuie să elaboreze planuri naționale de diversificare a aprovizionării cu gaze și să identifice dificultățile legate de înlocuirea gazului rusesc. Companiile vor fi obligate să notifice autoritățile și Comisia Europeană cu privire la orice contracte rămase cu furnizori ruși. Statele care importă încă petrol rusesc vor trebui, la rândul lor, să prezinte planuri de diversificare.

Clauză de urgență

În cazul declarării unei situații de urgență și dacă securitatea aprovizionării este grav amenințată în unul sau mai multe state membre, Comisia Europeană poate suspenda interdicția de import pentru o perioadă de până la patru săptămâni.

După declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și utilizarea energiei ca instrument de presiune, liderii UE au decis, prin Declarația de la Versailles din martie 2022, să reducă rapid dependența de combustibilii fosili ruși.

Deși importurile de petrol rusesc au scăzut sub 3% în 2025, gazele din Rusia reprezintă încă aproximativ 13% din importurile UE, cu o valoare anuală de peste 15 miliarde de euro, menținând Uniunea expusă unor riscuri semnificative de securitate energetică, a amintit Consiliul Uniunii Europene.