Ucraina descoperă tot mai multe componente electronice de origine rusă și belarusă în rachetele lansate de Rusia

Ucraina descoperă tot mai multe componente electronice de origine rusă și belarusă în rachetele lansate de Moscova, a declarat un înalt oficial ucrainean pentru Reuters. „Au capacitatea de a produce cipuri de calitate slabă – până acum. După ceva timp, vor deveni mai bune”, a declarat acesta.
Vladislav Vlasiuk, comisar pentru politica de sancțiuni și consilier al președintelui Volodîmîr Zelenski, a spus că acest lucru indică „capacitatea tot mai mare” a Rusiei de a înlocui componentele occidentale introduse ilegal, de care depindea la începutul războiului.
Occidentul încearcă să împiedice accesul Rusiei la cipuri și componente avansate folosite în armament.
Totuși, Kievul a găsit adesea cipuri occidentale în rachetele rusești și a exercitat presiuni asupra producătorilor pentru a restricționa exporturile, rachetele Iskander conțin acum tot mai multe plăci de circuit și cipuri rusești și belaruse.
„În racheta Iskander din 2025, comparativ cu cea din 2022, există mai puține componente europene și americane și mai multe din Rusia și Belarus”, a declarat Vlasiuk.
Versiunea balistică a rachetei Iskander este deosebit de dificil de interceptat, deoarece se deplasează cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului. Versiunea de croazieră a rachetei se deplasează mai lent.
Cipurile par a fi de calitate inferioară celor occidentale, dar nu par să afecteze performanța rachetelor, a spus Vlasiuk.
„Au capacitatea de a produce cipuri de calitate slabă – până acum. După ceva timp, vor deveni mai bune”, a spus el.
Belarus nu participă activ la războiul din Ucraina, dar este un aliat apropiat al Rusiei și a permis ca teritoriul său să fie folosit ca bază de lansare pentru trupele Moscovei în invazia din 2022.