Summitul Trump – Putin la Helsinki: 12 agenți ai serviciilor secrete ruse, inculpați pentru ingerințe în alegerile americane

Astăzi, 16 iulie, va avea loc întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin la Helsinki, Finlanda. Întrevederea se desfășoară la trei zile distanță, după ce Departamentul american al Justiţiei a inculpat 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ruse suspectaţi de atacuri cibernetice comise în timpul alegerilor prezidențiale americane din 2016. 

Cei 12 sunt acuzaţi de accesarea neautorizată a reţelei informatice a Comitetului Naţional Democrat, a Comitetului democrat din Congres şi a serverelor echipei de campanie a candidatului democrat la preşedinţie, Hillary Clinton, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Informaţiile sustrase ilegal au fost difuzate cu câteva săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016.

Acuzaţiile au fost anunţate de Rod Rosenstein, procuror general adjunct, la data de 13 iulie, şi sunt parte a investigaţiei care vizează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din Statele Unite.

Inculpaţii, toţi membri ai serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), sunt acuzaţi că ”au conspirat în mod intenţionat (…) pentru a obţine acces neautorizat în calculatoarele unor persoane sau entităţi americane implicate în alegerile prezidenţiale americane, a fura documente din aceste calculatoare şi a organiza publicarea acestor documente pentru a se amesteca în alegeri”, potrivit actului de inculpare, citat de Agerpres.

“Internetul le permite adversarilor externi să atace americanii în moduri noi şi neaşteptate”, a declarat Rod Rosenstein.

“Alegerile libere şi corecte necesită eforturi şi generează dispute, astfel că vor fi mereu adversari care încearcă să amplifice disputele interne pentru a genera confuzie, clivaje şi pentru a ne controla”, a mai declarat oficialul american.

Treisprezece cetăţeni ruşi şi trei firme din Rusia au fost deja inculpaţi de procurorul special, care i-a acuzat că au întreprins pe reţelele sociale o campanie de destabilizare a candidatei democrate înaintea scrutinului. Kremlinul a respins toate acuzaţiile.

Duminică, 15 iulie, mii de manifestanți au protestat împotriva politicilor liderului american: împotriva imigranţilor, faptul că neagă schimbările climatice şi modul în care tratează femeile.

Sura Foto: npr.org


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *