Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Rusia a oprit fluxul de…

Rusia a oprit fluxul de gaze către vestul Europei prin gazoductul Yamal

Furnizarea Rusiei de gaz către Europa prin conducta Yamal-Europa a fost oprită marți, 15 martie, potrivit datelor operatorului german de conducte Gascade, transmite Reuters. Nu este clar dacă este vorba despre o decizie permanentă a Moscovei în acest sens.

Potrivit companiei care operează datele de la granița dintre Polonia și Germania, furnizarea de gaz rusesc prin conducta Yamal-Europa (Belarus – Polonia – Germania) a fost oprită.

Fluxurile de gaz prin celelalte conducte, inclusiv Nord Stream 1 prin Marea Baltică, erau stabile marți dimineață.

Pe conducta Yamal-Europa au existat oferte preliminare pentru fluxuri spre est de 4,3 milioane de kilowați-oră (kWh/h) către Polonia din Germania până miercuri dimineață, au arătat datele operatorului de conducte Gascade.

Anterior, Rusia a amenințat cu întreruperea aprovizionării cu gaze naturale către Germania și avertiza că prețul țițeiului va ajunge astfel la peste 300 de dolari, din cauza sancțiunilor din partea țărilor occidentale.

Potrivit Bloomberg, prețurile gazelor naturale au început să scadă recent pe fondul vremii blânde și a fluxurilor constante din Rusia. Temperaturi peste medie sunt prognozate în nordul Europei săptămâna viitoare, atenuând temerile că orice întrerupere a aprovizionării cu gaz pe fondul războiului din Ucraina ar putea afecta piața în următoarele săptămâni.