Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Primul aeroport construit în România…

Primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani își deschide porțile. Zborurile vor începe joi

Sursa: Adrian Ioan Veştea/Facebook

În România, în perioada 10-11 iunie, este inaugurat primul aeroport construit după mai bine de 50 de ani. Aeroportul Internațional Brașov este unul dintre cele mai moderne din țară, al treilea ca mărime după Otopeni și Cluj-Napoca, conform Euronews. Primul zbor va fi făcut joi, 15 iunie, de o aeronavă Tarom, la care vor participa oficialități, scrie Hot News.

Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a declarat că joi va avea loc prima aterizare pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, care este primul aeroport din estul Europei care va fi dirijat din punct de vedere al traficului aerian de la distanţă, de la Arad, printr-un turn virtual.

Două companii low-cost și-au anunțat și programat curse de pe acest aeroport și de asemenea vor mai avea loc săptămânal curse charter către destinații turistice din Grecia și Turcia.

Principalele curse de linie sunt către Bruxelles, Londra, Munchen, Nuremberg și Barcelona, cu bilete începând de la 69 de euro de persoană, notează sursa citată.

Aeroportul se află la 12 kilometri de Brașov, iar investiția se ridică la peste 70 de milioane de euro. Brașovul este al 17-lea oraș din România care are aeroport.