Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Complex militar-industrial rus…

LIVE TEXT Complex militar-industrial rus – ținta unei lovituri ucrainene. Război în Ucraina, ziua 1228

Foto simbol: Facebook/ Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

UPDATE 18:01 Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un obiectiv important al complexului militar-industrial rus – compania „VNIIIR-Progres” din Ceboksarî. Informația a fost confirmată de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Lovitura a fost efectuată în noaptea de 5 iulie de către.

Ținta a fost capacitatea de producție a rețelelor de antene adaptive „Kometa”, potrivit părții ucrainene. Acestea sunt utilizate la dronele de tip Shahed, rachetele „Iskander-K”, modulele unificate de planificare și corecție (UMPK) pentru bombe aeriene ghidate (UAB) și alte tipuri de armament de înaltă precizie cu care militarii ruși bombardează constant Ucraina.

Statul Major a confirmat că mijloacele de atac au atins zona țintei, iar efectele sunt în curs de clarificare.

La începutul lunii iunie, Armata Ucraineană a mai atacat această întreprindere, iar atunci „VNIIIR-Progres” și-a suspendat temporar producția.

UPDATE 13:02 Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, pe 5 iulie, că omologul său rus, Vladimir Putin, nu pare interesat să pună capăt războiului din Ucraina. Trump a reiterat că este „foarte nemulțumit” de convorbirea telefonică pe care a avut-o cu Putin pe 3 iulie, scrie The Kyiv Independent.

„Pur și simplu pare că vrea să meargă până la capăt și să continue să omoare oameni. Nu e bine. Nu am fost deloc mulțumit de asta”, le-a spus Trump jurnaliștilor.

Convorbirea, care a durat aproximativ o oră, a fost confirmată de Kremlin, care a precizat că discuția s-a concentrat pe situația din Ucraina. Putin i-ar fi spus lui Trump că Rusia va continua să urmărească „obiectivele” stabilite în acest război.

The Kyiv Independent a remarcat că declarațiile lui Trump vin pe fondul intensificării atacurilor cu rachete și drone lansate de Rusia asupra Ucrainei, care în ultimele săptămâni au provocat sute de victime civile și au distrus infrastructură civilă în mai multe regiuni ucrainene, în ciuda apelurilor repetate din partea Ucrainei, SUA și Europei pentru un armistițiu necondiționat.

A doua zi după discuția cu Putin, președintele american a avut o convorbire telefonică și cu președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski, pe care a descris-o drept „foarte strategică”.

„Am discutat despre mai multe lucruri… Cred că a fost un apel foarte, foarte strategic”, a spus Trump. Întrebat dacă SUA vor furniza Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot, Trump a răspuns: „Da, s-ar putea.”

„Au nevoie de ceva, pentru că sunt loviți foarte puternic”, a adăugat acesta.

Declarațiile lui Trump vin în contextul în care Departamentul Apărării al SUA a suspendat livrările unor sisteme de armament, inclusiv rachete Patriot.

Deși Trump a afirmat că vrea să ajute Ucraina, administrația sa nu a impus noi sancțiuni Rusiei de la preluarea mandatului și nu a aprobat pachete suplimentare de sprijin militar.

UPDATE 9:41 Forțele Speciale și cele de Apărare ucrainene au lovit aerodromul „Borisoglebsk”, situat în regiunea Voronej a Federației Ruse. Despre acest atac a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei sâmbătă, 5 iulie.

Pe acest aerodrom erau staționate avioane Su-34, Su-35S și Su-30SM. În acest sens, Kievul a menționat că atacul face „parte a eforturilor de a reduce capacitățile inamicului de a efectua atacuri aeriene”.

Rezultatele atacului sunt în curs de clarificare: „Un depozit cu bombe planante, un avion de antrenament și, posibil, alte aeronave au fost lovite.”

„Forțele de Apărare continuă să ia toate măsurile necesare pentru a submina capacitățile ocupanților ruși de a lovi infrastructura civilă și pentru a forța Rusia să înceteze agresiunea armată împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul autorităților militare de la Kiev.