Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Domnule Putin, când o să…

„Domnule Putin, când o să vă opriți să omorâți civili?” – cum (nu) a răspuns liderul de la Kremlin și cine este jurnalista care l-a confruntat

Sursă foto: Facebook/ Vitalie Cojocari

„Domnule Putin, când o să vă opriți să omorâți civili?” – aceasta a fost prima întrebare adresată președintelui Rusiei când a coborât din avion în Alaska. Liderul de la Kremlin a schițat câteva grimase, inclusiv atunci când jurnalista a repetat întrebarea la începutul summitului. Jurnalista se numește Rachel Scott și lucrează pentru ABC News.

Deși la început Putin a părut că nu a auzit întrebarea, Rachel Scott și echipa sa au reușit să pătrundă în camera unde se filmau primele cadre ale întrevederii cu Donald Trump și i-a adresat din nou aceeași întrebare: „Domnule Putin, când o să vă opriți să omorâți civili?”. Reacțiile și grimasele liderului rus au fost surprinse de camere.

„A demonstrat că este o femeie curajoasă, o jurnalistă insistentă. Ce știu cu siguranță este că Rachel era în cameră, cert este că a insistat cu aceeași întrebare. Și mai știu ceva. Întrebarea este legitimă. Iar Rachel Scott de la ABC News știe regula de bază a unui jurnalist care își respectă meseria: Un jurnalist bun este dat afară pe ușă și intră pe geam! Cât vor mai exista jurnaliști care să respecte această regulă, jurnalismul va conta pentru civilizația umană!”, a remarcat jurnalistul Euronews, Vitalie Cojocari.

Rachel Scott (32 de ani) este o jurnalistă americană născută în California. Scott a absolvit în 2015 Școala de Comunicare și Jurnalism Annenberg de la Universitatea din California de Sud (USC).Înainte de a ajunge la ABC News, a fost stagiară la Casa Albă în timpul administrației Obama.

În 2021, în timpul summitului de la Geneva, după întâlnirea președintelui Joe Biden cu Vladimir Putin, reportera ABC News Rachel Scott l-a confruntat pe liderul rus, întrebând de ce opozanții săi politici sunt „morți, închiși sau otrăviți”.